Arabii de la Agricost împrumută 29 de milioane de euro pentru a-şi dezvolta afacerea din Insula Marea a Brăilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agricost SA, administratorul exploataţiei agricole Insula Mare a Brăilei, preluată anul trecut de grupul Al Dahra din Emiratele Arabe Unite, a obţinut de la Eximbank un împrumut de 28,8 milioane de euro, bani cu care-şi va continua investiţiile în următorii ani.

Cele mai importante proiecte de investiţii ale companiei vizează, printre altele, achiziţia de echipament agricol performant şi extinderea structurii de irigaţie din zona sudică a Insulei Mari a Brăilei, arată un comunicat emis luni de bancă.

”Prin încheierea acestui acord cu Agricost – unul dintre cei mai mari jucători din domeniul agricol la nivel naţional şi chiar european, EximBank continuă să evolueze în direcţia consolidării poziţiei de finanţator corporate important, având ca principal atu abilitatea de a structura soluţii financiare smart pentru partenerii săi. Suntem convinşi că acest parteneriat - construit pe capacitatea EximBank de a oferi produse şi servicii care nu numai că sunt la un standard înalt de calitate, dar sunt şi competitive din punctul de vedere al costurilor, şi pe potenţialul Agricost de a implementa proiecte sustenabile, cu impact direct şi pozitiv la nivel micro şi macro-economic - va contribui consistent la consolidarea agribusiness-ului românesc”, a spus Traian Halalai, preşedintele executiv al EximBank.

La rândul său, Mirela Bibicu, directorul Regiunii Sud-Est şi coordonatorul Agenţiei Galaţi a EximBank, a afirmat că Agricost operează aproximativ 57.000 de hectare de teren în Insula Mare a Brăilei şi furnizează circa 5% din producţia totală de cereale a României.

În anul 2018, Agricost a fost preluată de grupul Al Dahra din Emiratele Arabe Unite.

”Suntem hotărâţi să continuăm planurile de investiţii în domeniul agricol din România deoarece suntem convinşi că numai prin implementarea unor investiţii în tehnologie şi inovare putem creşte eficienţa, productivitatea, precum şi maximiza randamentele producţiei. Sunt investiţii care vor aduce beneficii viitoare pentru fermierii români, vor crea noi locuri de muncă şi vor îmbunătăţi accesul produselor româneşti la pieţele internaţionale, acestea conducând la crearea unei stabilităţi pe termen lung în zona producţiei agricole pentru România”, a spus Khadim Al Derei, vicepreşedinte şi cofondator al Al Dahra.

EximBank administra la finele lui 2018 expuneri totale de 8 miliarde lei, în creştere cu 30% faţă de 2017, şi înregistra un profit de 113,5 milioane lei.

Agricost deţine şi administrează, cea mai mare exploataţie agricolă din Europa, situată în Insula Mare a Brăilei din România, amplasată la o distanţă de 160 km faţă de Bucureşti şi 130 km faţă de Portul Constanţa. Exploataţia din Insula Mare a Brăilei este gestionată prin intermediul a 29 de ferme vegetale, interconectate, care alcătuiesc o zonă agricolă compactă cu o suprafaţă de 56.000 de hectare de teren agricol fertil, cu liber acces la Dunăre.

Sistemul de irigaţie al fermei agricole este dotat cu şase staţii noi pentru pomparea apei precum şi cu o reţea de conducte cu o lungime totală de 2.300 km, pentru a facilita furnizarea apei pentru irigaţii în diferite părţi ale Insulei Mari a Brăilei. Exploataţia agricolă produce anual peste 500.000 de tone de cereale, constând în diverse culturi de toamnă şi vară, precum: grâu, orz, soia, floarea-soarelui şi porumb.

Al Dahra este jucător multinaţional în agribusiness, specializat în cultivarea, producţia şi comercializarea hranei pentru animale şi a mărfurilor alimentare de bază precum şi în gestionarea întregului lanţ de aprovizionare. Are operaţiuni în peste 20 de state, deservind peste 40 de pieţe, cu o poziţie de lider în Asia şi Orientul Mijlociu. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete