APIA oferă subvenții de circa 120 de milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului IV din 2023

0
Publicat:

APIA alocă o sumă de peste 119,899 milioane de lei în forma unui sprijin financiar, acordat unui număr de 17.794 de fermieri, pentru motorina aferentă trimestrului IV al anului 2023, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă transmis, miercuri.

Foto: Freepik

„Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Judeţene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2023 (trimestrul IV/2023), în conformitate cu prevederile HG nr. 1174/2014 şi OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare.Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 119.899.657,00 lei şi se acordă unui număr de 17.794 beneficiari, pentru cantitatea de 78.416.997,403 litri de motorină determinată”, se menţionează în comunicat.

Din valoarea totală a ajutorului de stat, cea mai importantă sumă va merge către sectorul vegetal, respectiv circa 104,508 milioane de lei pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2023. De asemenea, sectorul zootehnic va primi 15,391 milioane lei.

Potrivit sursei citate, cantitatea maximă de motorină anuală ce poate fi decontată este de 410.000.000 litri/an, prevăzută în anexa la HG nr. 1174/2014 cu modificările şi completările ulterioare. 

Acest ajutor de stat face parte dintr-o nouă directivă Guvernamentală menită să ajute transportatorii. „Continuam cu angajamentele fata de transportatori. După ce am reusit sa reducem prețurile polițelor RCA vom decide sa compensăm și creșterea accizei la motorină”, a explicat premierul, la finele lunii februarie. 

Potrivit premierului, „Guvernul va restitui operatorilor de transport rutier licențiați în România jumătate din creșterea accizei la motorină”.

Peste 4 mii de transportatori vor beneficia de acest sprijin până la sfărșitul anului”, a mai informat Marcel Ciolacu.

Cantitatea maximă de motorină anuală ce poate fi decontată este de 410.000.000 litri/an, prevăzută în anexa la HG nr. 1174/2014 cu modificările și completările ulterioare, transmite Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. 

În ianuarie, Guvernul condus de Marcel Ciolacu a adoptat mai multe decizii care au în vedere bani pentru fermieri, de la sprijin pentru crescătorii de bovine până la subvenționarea accizei la motorina folosită în agricultură

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată