APIA a aprobat plăți pentru avansul aferent Campaniei 2023 de aproape 844 milioane de euro

0
Publicat:

Plăţi de aproape 844 milioane de euro au fost autorizate pentru plata avansului aferent Campaniei 2023, în ultima lună, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), potrivit unui comunicat de presă remis de instituție.

APIA aprobă plata pentru Campania aferentă anului 2023 Foto: Shutterstock

Potrivit sursei citate, în perioada 16 octombrie - 26 noiembrie 2023, suma de 843,94 milioane de euro provine din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) plus cofinanţare de la Bugetul Naţional (BN1) şi Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (EURI), fiind aprobată pentru un număr de 662.586 de fermieri.

APIA precizează că, în cadrul Campaniei 2023, acordă avansuri în cuantum de 70% din FEGA pentru plăţile directe şi de 85% din FEADR pentru măsurile delegate.

Ne apropiem cu paşi repezi de finalul primei campanii de plăţi în avans derulate în cadrul noului Plan Strategic PAC 2023-2027, care se va încheia la data de 30 noiembrie 2023. Deşi provocările nu au lipsit, având în vedere elementele de noutate ale perioadei de programare 2023-2027 şi necesitatea adaptărilor sistemice şi procedurale, vreau să-i asigur pe fermieri că tot personalul APIA este mobilizat pentru finalizarea cu succes a acestei activităţi, astfel încât toţi fermierii eligibili să fie autorizaţi la plata avansului în termenul legal”, a declarat directorul general al APIA, Cornel Constantin Turcescu.

Plăţile pentru intervenţiile finanţate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/ euro, iar plăţile pentru măsuri finanţate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei /euro. 

Până la începutul lunii noiembrie, un număr de 165.914 fermieri au primit peste 276,5 milioane de lei, în Campania 2023. Potrivit sursei citate, plăţile pentru intervenţiile finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanţate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro. În total, a fost achitată suma de 276.521.796,10 lei, pentru un număr de 165.914 fermieri.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!