Apartamente mai ieftine în Capitală, dar mai scumpe în alte oraşe mari. Care este preţul pe metrul pătrat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile apartamentelor din Capitală s-au ieftinit în luna august, comparativ cu luna anterioară, dar cele aflate în alte mari oraşe s-au majorat.

Pretenţiile vânzătorilor de apartamente din Bucureşti s-au diminuat cu 1,2% în august, ceea ce a contribuit decisiv la scăderea preţului mediu la nivel naţional, dar au continuat să crească în alte oraşe mari din România, în special în Iaşi şi Cluj-Napoca, potrivit datelor publicate vineri de portalul Imobiliare.ro.

În condiţii normale de piaţă, activitatea de tranzacţionare pe piaţa locuinţelor tinde să fie mai scăzută în august, fiind o perioadă în care mulţi români îşi programează concediile, potrivit raportului.

”În acest context, apartamentele disponibile spre vânzare la nivel naţional (atât noi, cât şi vechi) s-au ieftinit, potrivit indicelui Imobiliare.ro, cu 1,2% luna trecută, de la 1.212 euro pe metru pătrat util (la finele lui iulie), până la 1.197 de euro pe metru pătrat util”, se arată în raport.

Însă, tendinţa de scădere nu a fost resimţită în toate marile oraşe ale ţării: dintre centrele regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro, doar două au înregistrat scăderi de preţuri în perioada analizată (cea mai notabilă în Capitală), iar în celelalte au avut loc creşteri.

În Bucureşti, pretenţiile vânzătorilor de apartamente s-au diminuat cu 1,2% luna trecută, de la 1.318 la 1.302 euro pe metru pătrat util.

”Scăderi au fost consemnate pe ambele segmente de piaţă analizate: locuinţele din blocurile vechi s-au depreciat însă mai puţin, cu 0,6% mai exact (de la 1.239 la 1.231 euro pe metru pătrat util), în vreme ce unităţile locative nou-construite au resimţit un declin de 2% în decurs de o lună (de la 1.374 la 1.346 de euro pe metru pătrat util)”, se arată în comunicat.

În Iaşi a avut loc, potrivit indicelui Imobiliare.ro, cea mai mare creştere a preţului mediu solicitat de către vânzătorii de apartamente. Astfel, în ultima lună de vară, pretenţiile proprietarilor s-au majorat cu 2,9%, de la 1.016 la 1.045 de euro pe metru pătrat.

”Deşi ambele segmente de piaţă au consemnat creşteri în perioada analizată, amploarea variaţiilor a fost diferită: locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,9% (de la 1.010 la 1.019 euro pe metru pătrat util), însă cele nou-construite s-au scumpit cu 4% (de la 1.018 la 1.059 de euro pe metru pătrat util)”, se arată în comunicat.

În Cluj-Napoca, aşteptările vânzătorilor de locuinţe au crescut, la modul general, cu 0,9% pe parcursul lui august, ajungând la o medie de 1.525 de euro pe metru pătrat util (faţă de 1.511 euro pe metru pătrat util la finele lunii precedente).

”Apartamentele vechi s-au apreciat în acest răstimp cu 1% (de la 1.551 la 1.566 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi au consemnat un avans de 1,5% (de la 1.461 la 1.483 de euro pe metru pătrat util) – fapt ce a dus la îngustarea ecartului dintre cele două segmente de piaţă”, se arată în comunicat.

În Braşov, indicele Imobiliare.ro a înregistrat un parcurs descendent al preţurilor luna trecută. Astfel, apartamentele scoase la vânzare aici s-au ieftinit, per ansamblu, cu 0,8%, de la 1.071 la 1.062 de euro pe metru pătrat util.

În Constanţa, preţurile apartamentelor au consemnat, per ansamblu, o tendinţă uşor ascendentă în luna august – un avans de 0,2%, de la 1.139 la 1.141 de euro pe metru pătrat util.

În Timişoara a avut loc o uşoară creştere a preţului mediu solicitat de către vânzători, respectiv un plus de 0,3%, de la 1.200 la 1.204 euro pe metru pătrat util.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta