Ansamblul rezidenţial New Residence a ajuns la un grad de ocupare de 80%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

New Residence Bucureşti, ansamblul rezidenţial din zona Drumul Taberei - Ghencea, realizat de dezvoltatorul imobiliar British Romanian Investment Partnership şi finalizat în octombrie 2017, a ajuns deja la grad ridicat de ocupare de 80%.

Dezvoltat pe o suprafaţă totală de 10.000 mp, cu o localizare în zona de Sud Vest a Capitalei, în zona Ghencea, ansamblul rezidenţial New Residence totalizează 214 de apartamente împărţite în 7 tronsoane, în regim de înălţime mic (parter + 2 etaje + mansardă), asigurând rezistenţă ridicată la seisme, de până la 8,9 grade pe scara Richter.

Proiectul a fost demarat în luna iunie 2016 şi a fost finalizat în luna octombrie 2017. Proiectul  include şi construirea unui număr de 14 spaţii comerciale, pe lângă restul de 7 tronsoane de apartamente.

Locuinţele din New Residence sunt disponibile la preţul de vânzare de 1.000 euro/mpc, cu TVA 5% şi balconul bonus.

Pentru a facilita achiziţia, New Residence are parteneriate cu mai multe bănci, instituţii financiare importante şi firma de brokeraj AVBS Credit, în vederea obţinerii celei mai avantajoase soluţii de finanţare.

Dezvoltator şi investiţie                                                  

ARDC (UK) Ltd. este asociatul majoritar al companiei British Romanian Investment Partnership SRL. Prin proiectul New Residence, ARDC (UK) Ltd realizează a doua investiţie imobiliară în Bucureşti, după finalizarea ansamblului New Residence Măgurele care include 188 de apartamente, 4 spaţii comerciale şi 8 case de tip individual şi duplex.

Valoarea investiţiei în proiectul New Residence Bucureşti este estimată la aproximativ 10 milioane de euro.

Planuri de viitor

Pentru următoarele 24 de luni, ARDC (UK) Ltd. are în plan dezvoltarea unui ansamblu rezidenţial premium, cu 130 de apartamente, în zona Timpuri Noi, un ansamblu de 40 de case individuale, tip boutique, la Măgurele, şi unul de locuinţe în zona actualului complex New Residence, ce va avea o capacitate de aproximativ 70 de apartamente de 2 şi 3 camere, tot cu regim mic de înălţime. 

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea