ANRE: Trebuie să înţelegem că energia nu este ieftină şi să reducem consumul
0Energia nu este deloc ieftină, iar soluţia pentru scăderea facturii este reducerea consumului de electricitate, a declarat astăzi Maria Mânicuţă, director în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), prezentă la conferinţa Focus Energetic.
Anterior, Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România, afirmase că preţul electricităţii va creşte cu 40-60 de euro pe MWh în următorii şapte-opt ani, faţă de 40 de euro, cât este în prezent. Aceasta din cauza schemelor de sprijin pentru energiile regenerabile şi pentru reducerea poluării.
„Consumatorul nu va sta cu mâinile în sân, ci îşi va reduce consumul, iar efectele cumulate nu vor fi dublarea facturii. Totuşi, trebuie să începem să înţelegem că energia nu este ieftină, ci este o problemă fundamentală a lumii contemporane. Trebuie să ne îndreptăm spre economia de energie", a subliniat reprezentanta ANRE.