ANRE, despre anunţul ENEL: Presupune doar schimbarea proprietarului activelor. Ce se întâmplă cu clienții

0
Publicat:

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a transmis, marți, că a luat măsuri privind accesul neîntrerupt la alimentarea cu energie electrică şi gaze naturale pentru clienţii finali, în contextul în care grupul Enel și-a anunțat intenția de a pleca din România.

Enel pleaca din România în 2023, Foto: Arhivă Adevărul

Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public în cursul zilei de 22 noiembrie 2022, conform cărora grupul italian de utilități Enel și-a anunțat intenția de a pleca din România în cursul anului 2023, respectiv, a anunţat o eventuală intenție de vânzare a unor active aparținând grupului ENEL, fac precizarea că acest gen de situație nu presupune ieșirea din piața de energie a companiei Enel România, ci poate presupune doar schimbarea proprietarului activelor/schimbarea acționariatului etc.

Mai mult decât atât, menţionez că ANRE nu a primit în mod oficial de la acest operator economic licențiat nici o notificare în acest sens, aşa cum prevede legea.”, a transmis Dumitru Chiriţă, preşedinte al ANRE.

Acesta a reamintit că, în ceea ce privește asigurarea furnizării de energie electrică/gaze naturale clienților finali și în perspectiva respectării drepturilor acestora, ANRE a aprobat două acte normative care garantează accesul neîntrerupt la cele două utilități, și anume Regulamentul privind furnizarea de ultimă instanță a energiei electrice, aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 91/2022, respectiv Regulamentul privind furnizarea de ultimă instanţă a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 173/2020.

Cu toate acestea, doresc să subliniez faptul că în situația în care orice operator economic cu activitate în sectorul de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale se retrage din piața din România, clienții finali de energie electrică / gaze naturale vor avea asigurată, în mod neîntrerupt, continuitatea furnizării cu energie electrică / gaze naturale, după caz.”, a mai precizat Chiriță.

Grupul Enel şi-a planificat pentru anul viitor plecarea din România, potrivit unui raport prezentat presei cu ocazia conferinţei Capital Markets Day.

Activităţile din Europa se vor concentra pe Italia şi Spania, în condiţiile în care vom ieşi din România", a spus Alberto De Paoli, directorul financiar al companiei.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică