ANPC a câştigat al doilea proces deschis împotriva unei bănci. După OTP a venit rândul Credit Europe, dar decizia nu este definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Credit Europe trebuie să modifice toate contractele de credit şi să elimine clauzele constatate drept abuzive

Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a câştigat un al doilea proces cu o bancă din România, după OTP Bank venind rândul Credit Europe, însă decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, potrivit hotărârii postate portalul instanţelor de judecată.

Tribunalul Bucureşti a decis că este abuzivă clauza care stabileşte dobânda variabilă, alături de altele, şi a hotărât eliminarea acestora din toate contractele de credit.

Redăm mai jos sentinţa pe scurt, formulată de către Tribunalul Bucureşti:

„Admite în parte cererea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor în contradictoriu cu pârâta Credit Europe Bank România S.A. Constată caracterul abuziv al clauzelor inserate la art. 4.5, art. 5.1 lit. c şi art. 5.1 lit. d din Contractul de credit şi de garanţie nr. NPFG 396/237991/03.12.2007 şi art. 4.4 din actul adiţional nr. 1 /15.09.2010 la Contractul de credit şi de garanţie nr. NPFG 396/237991/03.12.2007, clauze ce au făcut obiectul Procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria ANPC nr. 0687097/04.05.2015 emis de reclamantă. Menţine Procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria ANPC nr. 0687097/04.05.2015 emis de reclamantă în ceea ce priveşte fapta reţinută ca urmare a reclamaţiei lui Pintilie Marinel. Aplică pârâtei Credit Europe Bank România S.A. sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 400 lei. Obligă pârâta Credit Europe Bank România S.A. la modificarea tuturor contractelor de adeziune în curs de executare ce conţin clauzele mai sus arătate, prin eliminarea clauzelor abuzive. Respinge capătul 4 de cerere pentru lipsa calităţii procesuale active. Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Ia act că pârâta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Apelul şi motivele de apel se depun la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă. Pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei astăzi, 18 mai 2016“.

Potrivit avocatului Gheorghe Piperea, care a comentat decizia pe pagina sa de Facebook, „costurile clienţilor se pot reduce, practic, la o treime după acest proces“.

Pe de altă parte, după cum se observă din sentinţă, justiţia a respins solicitarea ANPC ca banca să restituie către clienţi toate sumele încasate baza clauzelor descoperite ca fiind abuzive, din cauza lipsei procesuale active. Mai precis, odată ce hotărârea va rămâne definitivă, rămâne ca fiecare client al Credit Europe să dea în judecată banca pentru a i se restitui banii.

Conform lui Piperea, este foarte probabil ca soluţia dată în cazul Credit Europe să se regăsească şi în cazul BCR, care are clauze asemănătoare provind dobânda de referinţă variabilă.

Anterior, în luna februarie, ANPC a câştigat definitiv un proces împotriva OTP Bank, tot în privinţa modului de stabilire a dobânzii. Instanţa nu a hotărât, însă, şi returnarea automată a banilor către clienţi, astfel că fiecare trebuie să dea în judecată banca. De partea cealaltă, OTP a afirmat că majoritatea contractelor în cauză au fost deja eliminate din anul 2010 în "majoritatea" contractelor.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală