Angajaţii Romgaz, în grevă japoneză, nemulţumiţi de încălcarea drepturilor salariale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 6.000 de angajaţi ai SNGN Romgaz sunt, miercuri, în greva japoneză şi poartă banderole albe la mâini, nemulţumiţi că angajatorul a încălcat înţelegerile privind drepturile salariale, a declarat, pentru Mediafax, vicepreşedintele Federaţiei Gaz România, Ioan Stoicovici.

Angajaţii Romgaz afiliaţi la Federaţia Sindicatelor Gaz România protestează miercuri timp de opt ore, fără întrerupere activităţii, ei fiind în grevă japoneză până la ora 15.00.

Vicepreşedintele executiv al Federaţiei Sindicatelor Gaz România şi preşedintele Sindicatului Liber Romgaz, Ioan Stoicovici, a declarat că acţiunea de protest a fost organizată din cauză că angajatorul nu a respectat drepturile salariale ale angajaţilor, informează Mediafax.

"Motivul care stă la baza declanşării acestei acţiuni sindicale este nerespectarea de către angajator a înţelegerilor privind drepturile salariale ale angajaţilor, printre care: încălcarea înţelegerii avute de către angajator privind acordarea de clase de salarizare, lipsa primirii unui răspuns din partea angajatorului la adresele referitoare la acordarea de clase de salarizare în sumă egală cu procentul indexat, aşa cum s-a agreat, măsura ce ar fi trebuit implementată începând încă din data de 1 august 2015 şi sesizările privind nemulţumirile membrilor de sindicat, din cadrul SPEE Iernut, referitoare la condiţiile de muncă şi salarizare", susţin sindicaliştii.

Statul deţine controlul producătorului de gaze naturale, cu o participaţie de 70%, al doilea acţionar după participaţia deţinută fiind Fondul Proprietatea (FP), cu 6,18%. 

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”