Angajații Radio România protestează față de salariile „mizerabile”. Șeful instituției: Au între 5.800 şi 6.333 de lei

0
Publicat:

Angajații Radio România au declanșat marți o grevă de avertisment împotriva „salarizării mizerabile” oferită de conducere angajaţilor instituţiei.

Angajații Radio România au declanșat marți o grevă de avertisment împotriva „salarizării mizerabile”

„Având în vedere refuzul administraţiei conduse de preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Răzvan Ioan Dincă, de a convoca Comisia de negociere a Contractului Colectiv de Muncă pentru a soluţiona discrepanţele salariale neruşinate din instituţie, avocatul Federaţiei Cultură şi Mass Media FAIR - MediaSind a notificat oficial conducerea instituţiei privind declanşarea acţiunilor greviste începând cu data de 1 octombrie 2024, când este programată greva de avertisment între orele 13,00-15,00.

În stilul arogant bine cunoscut, şeful Radio România a refuzat orice propunere de întâlnire pentru negocierea salariilor din instituţie, inclusiv pentru stabilirea, în conformitate cu prevederile art. 173 alin 1) din Legea nr. 367/2022, a modului concret de desfăşurare a grevei de avertisment, având în vedere faptul că instituţia este strategică şi trebuie asigurată activitatea în cuantum de cel puţin o treime pe întreaga activitate normală, realizată pe întreaga durată a zilei”, au informat sindicaliștii.

Avocaţii Federaţiei FAIR-MediaSind şi ai organizaţiilor afiliate cu membri în SRR, Sindicatul Naţional din Cultură - FAIR şi Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind au notificat şi transmis în termenul legal toate informaţiile necesare desfăşurării grevei, inclusiv nominalizarea Comitetului de Grevă, atât conducerii Radioului Public, cât şi Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti.

„Ţinând cont de promisiunile publice făcute la Cluj de primul ministru Marcel Ciolacu privind alocarea la rectificare a sumei de 40 milioane de lei către Societatea Română de Radiodifuziune pentru a corecta decalajele existente între angajaţii instituţiei şi cei ai Televiziunii Române, pe de o parte, şi între personalul de conducere şi cel de execuţie, pe de altă parte, Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediSind a solicitat public preşedintelui-director general Răzvan Ioan Dincă convocarea în 48 de ore a Comisiei de negociere pentru a încheia Contractul Colectiv de Muncă din instituţie. Însă, deşi banii au fost alocaţi, şeful SRR împreună cu camarila sa plătită regeşte din instituţia publică de presă, continuă să dispreţuiască situaţia dramatică în care se află profesioniştii din Radio România”, arată sindicaliștii, amenințțând că vor continua acţiunile greviste în cadrul conflictului de muncă înregistrat la ITM Bucureşti împotriva conducerii Societăţii Române de Radiodifuziune, conform calendarului stabilit.

Șeful Radio România: Salariile au fost majorate în septembrie

Salariile jurnaliştilor cu venituri medii şi mici de la Radio România au crescut cu 38% în ultimii doi ani, a anunţat Răzvan Ioan Dincă, preşedintele postului public de radio, potrivit Pagina de media.

De la începutul mandatului meu şi până în prezent, cu susţinerea deplină a Consiliului de Administraţie şi a conducerii executive, cărora le mulţumesc, am identificat soluţii atât pentru buna funcţionare a SRR, cât şi pentru reaşezări salariale, în principal pentru funcţiile de execuţie”, a spus Dincă.

Spre exemplu, în cazul reporterilor cu studii superioare majorarea salarială a fost de la 3.825 de lei (ianuarie 2022) la 5.850 (septembrie 2024). Pentru realizatori, creşterea a fost de la 4.310 (ianuarie 2022) la 6.377 (septembrie 2024). Acestor sume li se adaugă sporul de vechime (în medie de 20%) şi tichetele de masă”, a adăugat el.

Mai multe pentru tine:
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Mihai Viteazul nu a fost recunoscut ca domnitor al Transilvaniei. Cum îl vedea împăratul german și cum faima sa a devenit mortală
Medicația inhalatorie la copii. Dr. Craiu: „După 10 ani, am reușit să conving că dexametazona injectabilă nu se utilizează în aparatul de nebulizat”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi