Angajaţii din România au câştigat anul trecut peste 57 de miliarde de euro, nivel record istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii din România au obţinut în 2016 câştiguri salariale totale de 57,35 de miliarde de euro, nivel-record istoric ca valoare absolută, dar partea din valoarea adăugată în economie care le revine salariaţilor rămâne mult sub nivelul din 2008 şi este semnificativ mai mică decât nivelul din alte state din Uniunea Europeană, arată datele publicate de către biroul european de statistică, Eurostat.

Datele sunt semnificativ sub cele estimate de Comisia Naţională de Prognoză (CNP). Astfel, potrivit prognozei de toamnă, CNP anticipa că angajaţii din România vor fi remuneraţi în 2016 cu 265,5 miliarde lei, echivalent cu 59,3 miliarde euro.

Potrivit Eurostat, valoarea totală a remuneraţiilor angajaţilor din România a crescut cu 11,3% în 2016, de la 51,55 miliarde euro în 2015. 

Valoarea absolută a câştigurilor din 2016 a depăşit precedentul record istoric, din 2008, când angajaţii din România au câştigat, în total, 55,9 miliarde euro. 

Totuşi, partea din valoarea adăugată creeată în economia României care revine salariaţilor a rămas în 2016 cu mult sub nivelul din 2008. Astfel, valoarea remuneraţiilor angajaţilor români a ajuns în 2016 la 33,9% din PIB în 2016., de la de la 32,3% din PIB în 2015.

În 2008, angajatorii din România au cedat salariaţilor 39,3% din PIB sub formă de venituri salariale.

La nivelul UE, doar două ţări au distribuit angajaţilor, în 2016, procente mai mici din PIB sub formă de venituri salariale: Irlanda (31,3% din PIB) şi Grecia (33,4% din PIB).

La polul opus, angajaţii din Danemarca şi Franţa primesc peste 52% din PIB sub formă de salarii. 

După 2008, angajaţii din România au încasat o parte tot mai mică din ceea ce a produs economia, veniturile lor atingând un nivel minim de 31,7% din PIB în 2013. 

Chiar dacă nivelul a urcat uşor în 2014, 2015 şi 2016, datele Eurostat arată că procentul din PIB alocat salariilor a rămas în România al printre cele mai mici din Uniunea Europeană.

Comisia Naţională de Prognoză estimează o creştere rapidă a valorii totale a salariilor în anii următori, până la 290,7 miliarde lei (65,2 miliarde euro) în 2017, 312,2 miliarde lei (70,3 miliarde euro) în 2018 şi 359,5 miliarde lei (81,3 miliarde euro) în 2020.

Totuşi, partea din economie care revine salariaţilor români va rămâne între 36% şi 37% din PIB în următorii ani, cu mult sub nivelul european. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare