Angajații caselor de pensii amenință cu proteste: Aplicarea de corecții bugetare va duce la blocarea totală a activității

0
Publicat:

Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii, afiliată la Blocul Național Sindical (BNS), își exprimă îngrijorarea cu privire la discuţiile purtate la nivel guvernamental, referitoare la măsurile fiscale ce se doresc a fi luate în privinţa salariaţilor din sistemul bugetar.

Sindicatele amenință cu proteste. Foto arhivă

Organizația sindicală reprezintă salariații din cadul caselor teritoriale de pensii, care în ultimul an spun că s-au confruntat cu o creștere considerabilă a activității, generată de implementarea noii legi a pensiilor.

„Personalul existent a fost obligat să îndeplinească sarcini multiple și suplimentare, în lipsa programelor informatice de stabilire și plata a pensiilor, au efectuat un număr mare de ore suplimentare care nu au fost plătite și nici compensate prin timp liber corespunzător, din cauza ritmului alert de muncă pentru ca beneficiarii să nu fie lipsiți de drepturile cuvenite conform legii pensiilor”, susțin sindicaliștii.

Potrivit acestora, deși au trecut aproape 8 luni de la intrarea în vigoare a legii, aceasta nu este pe deplin implementată, fapt care a generat suprasolicitarea psihică și fizică a personalului, cu impact direct asupra calității activității, sănătății angajaților și respectării drepturilor legale.

„În prezent, la nivelul caselor teritoriale de pensii sunt posturi vacante care nu pot fi ocupate prin concurs, iar atribuțiile corespunzătoare acestora sunt exercitate de către ceilalți salariați.

Mai mult, la sfârșitul lunii iunie încetează contractul individual de muncă al personalui contractual angajat pe durata determinată pentru recalcularea drepturilor de pensie. Sunt în această situație în jur de 600 de lucrători din casele de pensii din întreaga țară în acest moment”, arată sindicatul.

Mica recalculare a pensiilor nu s-a efectuat

„În condițiile în care “mica recalculare a pensiilor” nu s-a efectuat până în prezent, s-au adunat un număr mare de cereri nesoluționate ( aproximativ 15.000 cereri /casa de pensii), iar desfășurarea activităților cu numărul redus de personal va crea dificultăți majore în soluționarea operativă a acestora, în detrimentul pensionarilor sistemului public de pensii”, notează sindicatul într-un comunicat remis presei.

Potrivit acestuia, ca și cum nu ar fi îndeajuns această situație, salariații lucrează sub o presiune majoră ca urmare a cerințelor tot mai numeroase venite atât de la nivel central cât și local, cu privire la îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu indiferent de condițiile de muncă, ceea ce determină o stare de îngrijorare în rândul acestora cu privire la aplicarea unor măsuri administrative ca urmare a neîncadrării în termenele de soluționare și a eventualelor erori umane.

Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii atrage atenția că „salariile lucrătorilor din casele de pensii se situează sub media salariilor din sistemul bugetar, aceștia neavând prime și numeroase sporuri, iar aplicarea unor corecții bugetare va duce la scăderea semnificativă a cuantumului acestora, ceea ce vaconduce la nemulțumiri și eventuale proteste mergând până la blocarea totală a activității”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”