Angajările s-ar putea relua abia în 2022. Investitorii se tem de valul patru al pandemiei COVID

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Firmele nu se grăbesc să angajeze până la toamnă, deoarece investitorii se tem de valul 4 de Covid, arată un barometru realizat de compania de consultanţă Frames, potrivit căruia 32% dintre manageri vor relua angajările abia în 2022.

Potrivit sursei citate, piaţa muncii nu se va deschide cel puţin până la toamnă, marea majoritate a investitorilor aşteptând ca veştile bune privind evoluţia pandemiei să se confirme, transmite News.ro.

Astfel, 57% dintre managerii chestionaţi afirmă că vor relua angajările la toamnă, iar 32% abia în 2022. Numai 9% spun că vor face angajări în următoarele 3-5 luni.

Întrebaţi care sunt provocările care influenţează piaţa muncii, în prezent, cei mai mulţi dintre investitori (61%) au indicat incertitudinea provocată de dinamica pandemiei COVID, mare parte indicând efectele negative ale unui eventual val 4 de infectări.

„Optimismul rezervat al managerilor indică faptul că au invăţat lecţiile crizei. Mulţi dintre ei şi-au restructurat afacerile, şi-au optimizat costurile, schemele de personal, iar proiectele de dezvoltare sunt construite în paşi mult mai prevăzători decât în trecut”, afirmă Ligia Neacşu, managerul Best Smart Consulting.

21% spun că nu sunt încă pregătiţi să facă angajări pentru că activitatea firmei este încă afectată de criză, 16% afirmă că nu găsesc angajaţii potriviţi, iar 7% spun că şi-au restructurat activitatea în aşa fel încât nu mai au nevoie de personal suplimentar.

„Reluarea business-ului la capacitate maximă va interveni treptat, în funcţie de dinamica crizei sanitare, de semnalele privind reluarea consumului şi de evoluţia generală economică, de la dezgheţarea relaţiilor de afaceri la dinamica inflaţiei şi a cursului valutar”, a mai declarat specialistul.

În legătură cu creşterea salariilor în 2021, 68% dintre cei chestionaţi au indicat răspunsul „Nu” şi numai 12% au răspuns afirmativ. Restul au evitat să răspundă.

Dintre cei care vor să crească salariile, cei mai mulţi (54%) au indicat o majorare între 3-10%.

„În contexul crizei economice semnificative prin care trece economia reală, problema salariilor rămâne un subiect sensibil. Salariile au crescut şi vor creşte, cel mai probabil, în sectoarele care au înregistrat performanţe optime în pandemie, de la business-urile care au legătură cu sectorul medical, IT, retailul alimentar şi construcţii & materiale de profil. În rest, angajaţii vor trebui să se mulţumească cel mult cu prime ocazionale sau cu creşteri punctuale, în funcţie de inflaţie şi de performanţa înregistrată în următoarele trimestre”, a declarat Adrian Negrescu, managerul Frames.

Potrivit estimărilor specialiştilor, nu este exclus să existe şi tăieri de salarii în domeniile grav afectate de pandemie şi a căror revenire nu este aşteptată decât cel mai probabil în trimestrul 2 2022.

  

De asemenea, 47% dintre managerii chestionaţi au indicat pregătirea profesională drept principal criteriu de angajare. 39% au bifat experienţa candidaţilor, 27% sunt interesaţi de salariul cerut, restul răspunsurilor fiind cu referire la diverse alte aspecte, de la disponibilitatea la program prelungit, munca de acasă, transport etc.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”