ANCPI anunţă noi măsuri pentru accelerarea înregistrării proprietăţilor din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) anunţă noi măsuri pentru accelerarea înregistrării proprietăţilor din România şi creează posibilitatea prelungirii termenelor contractelor de finanţare încheiate în 2019 şi 2020 pentru ca firmele de cadastru să nu piardă sumele decontate de ANCPI.

Potrivit unui comunicat, agenţia de cadastru a modificat legislaţia pentru a sprijini prestatorii care realizează lucrări de cadastru general. 

”Procedura privind modalitatea de alocare a sumelor, precum şi raportarea de către beneficiari a stadiului de execuţie a lucrărilor pentru lucrările de înregistrare sistematică iniţiate de unităţile administrativ-teritoriale, aprobate prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 819/2016, cu modificările şi completările ulterioare a fost actualizată ca urmare a modificării Legii 7/1996.”, arată comunicatul.

Reprezentanţii ANCPI menţionează că, modificările actelor normative au ca scop accelerarea realizării cadastrului general, sprijinirea firmelor care realizează lucrări de specialitate, precum şi a autorităţilor locale. 

Astfel, procedura stabileşte posibilitatea prelungirii termenelor contractelor de finanţare încheiate între ANCPI şi primării, în ultimul trimestru al anului 2019 şi pe parcursul anului 2020, până la data de 30 noiembrie 2021.

”Această modificare se aplică doar în cazul contractelor pentru care a fost emis Procesul verbal de recepţie cantitativă şi calitativă aferent Livrării nr. 1 «Documentele tehnice ale cadastrului - copie spre publicare» şi care aveau termen 31 mai 2021.”, transmite ANCPI.

Laurenţiu Alexandru Blaga, preşedinte – director general al ANCPI, a declarat: ”Situaţia generată de pandemia de Covid-19 a determinat unele firme de cadastru să încetinească ritmul lucrărilor. Potrivit prevederilor contractuale exista riscul ca, odată depăşite termenele stabilite, aceste firme să nu încaseze banii pentru măsurătorile realizate. Practic, în cazul acestora, ar fi trebuit semnate alte contracte pentru continuarea lucrărilor, ceea ce ar fi însemnat stagnare, deci mult timp pierdut”.

Conform agenţiei de cadastru, o altă modificare legislativă prevede că, odată cu intrarea în vigoare următoarelor finanţări, în cazul imobilelor cu proprietari neidentificaţi, subiect al înscrierii provizorii a UAT, se va deconta 10% din preţul contractat pentru un imobil. 

Potrivit comunicatului ANCPI finanţează, începând cu anul 2015, Programul naţional de cadastru şi carte funciară (PNCCF). Obiectivul PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri şi apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, gestionat de ANCPI. Programul naţional este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI (peste patru miliarde de lei), dar şi din fonduri externe nerambursabile, obţinute prin Programul Operaţional Regional (în cuantum de peste 300 de milioane de euro). De asemenea, în cadrul acestui proiect, o altă sursă de finanţare poate fi bugetul local al primăriilor.

Până în prezent,prin procesul de înregistrare sistematică,au fost înregistrate, gratuit pentru cetăţeni,aproximativ 3.600.000 de imobile.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online