ANALIZĂ Preţul aurului a crescut la un nou maxim istoric în România pe fondul evoluţiei pieţei americane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa aurului se numără printre cele mai dinamice din acest an. Metalul preţios a reuşit să se aprecieze cu aproximativ 15% de la începutul anului.

Nivelul ridicat de incertitudine a reprezentat un context favorabil pentru aur, care reprezintă o alternativă pentru investitori în momente pesimiste. Totuşi, modificările frecvente de atitudine ale investitorilor s-au putut observa şi la nivelul evoluţiei preţului metalului, care a fost una agitată şi în reprize, se arată într-o analiză realizată de XTB România, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume şi companie de investiţii listată pe Bursa de la Varşovia.

Această tendinţă a fost remarcată şi în timpul sesiunii de luni când preţul aurului a atins în prima parte a zilei cele mai ridicate niveluri din octombrie 2012 (1766 de dolari), dar, ulterior, a pierdut în totalitate avansul şi a întrerupt o serie de 5 zile consecutive de creştere. Iniţial, aurul a beneficiat de creşterea cererii de aur ca urmare a poziţiei Preşedintelui Federal Reserve (Fed – banca centrală a SUA), Jerome Powell. Acesta a anunţat că redresarea economică s-ar putea extinde pe parcursul întregului an, iar rata şomajului şi contracţia economică din al doilea trimestru ar putea atinge cele mai ridicate valori de la Marea Depresiune din anii 30. În acest context, oficialul american a declarat că instituţia centrală are numeroase instrumente disponibile pentru susţinerea economiei.

 „Acest scenariu a readus în atenţia investitorilor o perspectivă în care următoarea perioadă va fi marcată de o revenire economică lentă, iar stimulentele monetare masive vor determina devalorizarea monedelor şi vor duce la perioade inflaţioniste. În plus, şeful Fed a susţinut că ritmul de revenire a economiei va depinde de descoperirea unui vaccin”, explică Radu Puiu, Research Analyst în cadrul XTB România.   

Temerile investitorilor au dispărut în a doua parte a sesiunii, când au apărut informaţii legate de un posibil vaccin. Astfel, Moderna a anunţat că vaccinul său experimental a înregistrat rezultate promiţătoare în prima fază a testelor clinice. Acest deznodământ a trezit speranţele investitorilor cu privire la faptul că un tratament reprezintă un ”remediu” pentru problemele economice viitoare, eliminând necesitatea unei perioade lungi de stimulente masive din partea băncilor centrale. În plus, accentuarea apetitului pentru risc a dus la o reducere a cererii pentru titluri de stat americane şi, implicit, la o apreciere a randamentelor. Această evoluţie a afectat preţul aurului, oferind o alternativă de activ de refugiu cu un randament superior. 

În acest context, gramul de aur a marcat o valoare record în România, beneficiind de scenariul favorabil. Aurul este cotat în raport cu dolarul american, iar deprecierea leului în raport cu USD-ul şi creşterea preţului aurului la nivel internaţional au dus la atingerea unei cotaţii de 253,7705 lei/gram, maximul anterior fiind înregistrat în luna aprilie (249,9219 lei/gram).

 „În pofida corecţiei suferite ieri, perspectivele metalului preţios rămân optimiste. Ritmul de revenire a economiei este încă incert, existând opinii împărţite cu privire la cât de rapid se vor întoarce statele la situaţii similare celor dinaintea pandemiei. Şeful Fondului Monetar Internaţional a susţinut că va fi necesară o perioadă semnificativă de timp (mai lungă decât se estima iniţial) pentru ca economia globală să se recupereze pe deplin după şocul cauzat de pandemie. În plus, accentuarea tensiunilor comerciale dintre China şi SUA reprezintă un argument pozitiv pentru aur, acesta fiind principalul motor ce a stat la baza aprecierii metalului preţios de anul trecut. Injecţiile de lichiditate în valoare de mii de miliarde de dolari realizate prin intermediul politicilor monetare neconvenţionale de către băncile centrale alături de stimulente fiscale duc la creşterea masei monetare. Astfel, este posibil ca aurul să beneficieze în continuare de o popularitate crescută, fiind ”singura monedă” ce nu poate fi tipărită de către instituţiile centrale, motiv pentru care reprezintă un instrument stabil în perioade de criză”, adaugă analistul Radu Puiu.

Mai multe pentru tine:
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ținutul cetăților dacice, trezit de șuierul mocăniței din 1917. Georg Hocevar a restaurat o bucată din calea ferată din munți
Inițiativele fără succes ale Opoziției împotriva Guvernului. Analist: „Nu este în măsură să negocieze, să ofere alternativă”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”