ANALIZĂ Ce se întâmplă cu business-urile româneşti? România a avut în 2019 cel mai mic număr de insolvenţe din istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România se apropie de finalul ciclului de creştere post criză, astfel că în 2019 România a ajuns la performanţa de a avea cel mai mic număr de insolvenţe din istorie (6,5 mii), respectiv cu 27% mai mic faţă de 2018 şi cu 67% faţă de 2009, arată o analiză KeysFin pe baza datelor de la Registrul Comerţului.

De asemenea, o altă cifră record este şi cea a entităţilor economice active (companii şi PFA-uri) care a însumat 1,36 milioane de entităţi în România, în 2019.

„Economia românească dă semne clare că se apropie de finalul ciclului de creştere post criză. De la maximul istoric, de 29,6 mii de insolvenţe atins în 2013 scăderea din 2019 este de 78% şi estimăm că o dată cu decelerarea economiei ar putea reprezenta minimul ciclului, urmând să se stabilizeze în jurul pragului de 6 mii în 2020”, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin.

Evoluţia numărului de companii nou-create şi a celor închise în 2019

În 2019, în România au fost înfiinţate 134,2 mii de entităţi economice, pe când numărul afacerilor care s-au închis (dizolvări plus radieri) este de 135,7 mii, sporul natural fiind aşadar unul uşor negativ.

Ca dinamică  a ultimilor 10 ani, numărul companiilor deschise a crescut cu 16%, în timp ce numărul celor închise a crescut cu 117,5%. Decalajul dintre cei 2 indicatori poate fi explicat şi prin faptul că numărul radierilor şi dizolvărilor este puternic influenţat de măsurile administrative (spre exemplu în 2010 au fost cuprinse aproximativ 127.294 radieri pentru neexercitarea dreptului de opţiune în una din formele prevăzute de OUG 44/2008 - sancţionată cu radierea din Registrul Comerţului). Cu toate acestea, tendinţa de consolidare, poate chiar de curăţare a economiei este evidentă după avansul de peste 117,5% faţă de 2009, la 135,7 de mii de afaceri închise în 2019.

Ca pondere din total entităţi active, rata companiilor închise a fost de 9,9% şi este aproape egală cu cea a celor nou înfiinţate în 2019 şi reprezintă un semnal clar al apropierii de finalul de creştere post-criză.

Numărul entităţilor active, la maxim istoric

Numărul entităţilor economice active din România a crescut cu 3% faţă de 2018, cu 16,5% faţă de 2015 şi a fost cu 32% peste nivelul din 2009, la 1,36 milioane de profesionişti la sfârşitul lui decembrie 2019, maximul ultimilor 10 ani.

Pe segmente, la sfârşitul lui 2019 existau 378,7 mii de PFA-uri active (28% din total) versus 985 mii de companii (72% din total). Ca dinamică în ultimii 5 ani se observă o preferinţă în creştere pentru companii (avans de 27%) în detrimentul PFA-urilor (scădere de 4%).

Cele mai populare domenii din România în 2019

Pe segmente economice, în ultimii 5 ani sectoarele de Construcţii, Transport & depozitare şi Industria prelucrătoare au atras cel mai mult investitorii, fiind create cu 5,4 mii, respectiv cu câte 3,4 mii de entităţi economice fiecare mai multe în 2019 decât în 2015.

Cea mai mare creştere procentuală în ultimii 5 ani, de peste 88% o înregistrează Sănătatea şi serviciile sociale. Dacă în 2015 existau  aproximativ 1.800 afaceri  nou înfiinţate în acest sector, în 2019 au fost înfiinţate peste 3.300.

Pe de altă parte, raportat la numărul de înmatriculări de companii şi PFA, cele mai populare domenii din România din 2019 sunt cele aferente Comerţului – cu 29,3 mii de entităţi economice înfiinţate în 2019, Construcţiilor – 14,8 mii şi Activităţilor profesionale – cu 12,9 mii de entităţi economice.

Geografia de business

În ultimii 10 ani, cel mai dinamic judeţ din punctul de vedere al numărului de entităţi economice active a fost Ilfov, care a înregistrat o creştere de 138%, astfel că în 2019 existau aici aproximativ 50 de mii de afaceri. În topul creşterilor procentuale se regăsesc şi Dâmboviţa, care are cu 57% mai multe entităţi active decât în 2009 şi Giurgiu cu 56%.

La polul opus, cele mai mici creşteri în ceea ce priveşte firmele înfiinţate s-au înregistrat în Harghita, cu o creştere de doar 2,1% în ultimii 10 ani, precum şi în Botoşani – 4,8% şi Bacău – 5%. La nivel nominal însă, Bucureştiul rămâne lider cu peste 247 de mii de entităţi (18% din total), urmat de Cluj şi Timiş, cu 73 de mii (5,3% din total), respectiv 58,5 mii (4,3% din total). Podiumul este completat de Constanţa  - 50,3 mii afaceri nou înfiinţate şi Bihor -50,2 mii. 

Ce influenţează noii născuţi ai mediului de business românesc

Programul Start-Up Nation a devenit un fenomen în rândul antreprenorilor locali, datorită facilităţilor acordate, astfel că acesta a contribuit nu doar la creşterea numărul firmelor înfiinţate, cât şi la obiectul de activitate al acestora, precum şi la judeţul de provenienţă.

Potrivit datelor oferite de Ministerul pentru Comerţ, Antreprenoriat şi Mediul de Afaceri, la programul Start-Up Nation 2018-2019 s-au înscris 33.514 planuri de afaceri, cele mai multe dintre acestea în domeniul producţiei, comerţului şi serviciilor.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie