Analiză Capital Economics: Decizia Curţii Constituţionale e o sabie cu două tăişuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului pare a fi o sabie cu două tăişuri, întrucât reduce perspectiva de suspendare a acordului preventiv de către Comisia Europeană, dar nu oferă o soluţie la conflictul politic, consideră William Jackson, analist la Capital Economics.

CITESTE ŞI ANALIZA Raiffeisen: Incertitudinile vor persista, chiar dacă tensiunile politice se vor reduce temporar

"Pare că decizia Curţii Constituţionale este un fel de sabie cu două tăişuri. Pe de o parte, faptul că decizia Curţii Constituţionale este împotriva Guvernului poate reduce criticile din partea Comisiei Europene (care a avertizat guvernul faţă de presiunile asupra Curţii) şi reduce perspectiva ca CE să suspende acordul preventiv. Pe de altă parte, nu oferă o soluţie la conflictul politic care a afectat România în ultimele câteva luni", a declarat Jackson pentru Mediafax.

Reacţie aproape inexistentă

El a arătat că deocamdată reacţia pieţei a fost aproape inexistentă, leul nu s-a depreciat faţă de euro, dar în viitor această reacţie va depinde în mare măsură de evenimente.

"Dacă premierul şi preşedintele vor putea ajunge rapid la un modus vivendi, încrederea din piaţă se poate îmbunătăţi. Totuşi, având în vedere divergenţele dintre Ponta şi Băsescu, precum şi comentariile premierului, faptul pare improbabil", a apreciat Jackson.

Cel mai pesimist scenariu

În cel mai pesimist scenariu, în care tensiunile politice se vor inflama, iar viitorul acordului preventiv va fi pus sub semnul întrebării, este probabil ca investitorii să îşi retragă banii din România, provocând o depreciere puternică a leului şi o creştere a randamentelor obligaţiunilor, consideră analistul.

"Viitorul acordului preventiv ar putea deveni îndoielnic în mai multe situaţii, spre exemplu dacă Parlamentul va încerca din nou să îl înlăture pe Băsescu (în special dacă va pune presiune pe Curtea Constituţională), dacă va exista un blocaj politic, sau dacă Guvernul va încerca să îşi crească popularitatea înaintea alegerilor, prin relaxarea politicii de austeritate", avertizează Jackson.

Incertidudini

Chiar dacă aceste riscuri nu se vor materializa, România ar fi lovită de incertitudini, întrucât investitorii vor fi mai puţin interesaţi să aducă bani în ţară. Faptul ar pune noi presiuni asupra leului şi ar provoca creşterea costurilor de împrumut. Între timp, economia reală ar fi afectată de reducerea activităţilor de afaceri şi a încrederii populaţiei, care va limita consumul.

Deocamdată, Banca Naţională a României este probabil să intervină în continuare pentru protejarea leului, iar nivelul rezervelor valutare pare adecvat. Totuşi, factorul major este că bufferele României de protejare faţă de probleme şi mai mari, generate de agravarea crizei din zona euro, sunt erodate, a notat Jackson.

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi a menţionat că la data publicării deciziei în MO Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!