Analiştii financiari estimează că euro va depăşi 4,82 lei şi inflaţia va trece de 4,05%, în următoarele 12 luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Euro va depăşi 4,82 lei, iar rata inflaţiei va avea o valoare de 4,05%, în următoarele 12 luni, estimează analiştii financiari ai CFA România.

În luna iunie 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a scăzut faţă de luna anterioară cu 0,6 puncte până la valoarea de 50,9 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 7,2 puncte). Această evoluţie s-a datorat componentei de anticipaţii a Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 2,2 puncte, până la valoarea de 60,5 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 1,4 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 2,0 puncte până la valoarea de 46,1 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 11,4 puncte).

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, 71% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7810, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8262.  

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2020/iulie 2019) a înregistrat o valoare medie de 4,05%.

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipatiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroecnomice.

Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti membri ai CFA România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la:

- Condiţiile curente - referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii;

- Anticipatiile, pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipatiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb euro/leu, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online