ANAF a verificat peste 2.000 de contribuabili, inclusiv pe cei care nu au plătit contribuţii la pensii şi sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii ANAF au verificat, în luna iunie, peste 2000 de contribuabili care datorează bugetului 83,6 milioane lei. Au fost înaintate organelor de urmărire penală 20 acte de sesizare, valoarea prejudiciilor însumând 115.609.494 lei.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală anunţă că în cursul lunii iunie a acestui an inspectorii antifraudă au făcut controale care au vizat peste 2000 de contribuabili care datorează bugetului de stat peste 83,6 milioane de lei din TVA, impozite, contribuţii sociale şi de sănătate, sau reprezentând amenzi ori confiscări.

ANAF anunţă că pentru combaterea evaziunii fiscale au loc controale „menite să îndrepte sau să sancţioneze neregulile comise de contribuabili, îmbunătăţind astfel gradul de conformare şi colectare”. 

Peste 2000 de contribuabili au fost verificaţi în luna iunie.

„Acţiunile de control desfăşurate de inspectorii antifraudă în luna iunie a.c. au vizat peste 2000 de contribuabili, fiind cuantificate/estimate implicaţii fiscale (reprezentând TVA, impozite, contribuţii sociale şi de sănătate, alte impozite) şi aplicate sancţiuni contravenţionale (amenzi şi confiscări) în sumă totală de 83.631.345 lei”, informează ANAF într-un comunicat dat publicităţii vineri.

În urma verificărilor, inspectorii au emis 292 de procese-verbale de control conform cărora bugetul are de încasat suma totală  76.893.512 lei reprezentând implicaţii fiscale, respectiv TVA, impozite, contribuţii sociale şi de sănătate, sau alte tipuri de impozite.

Inspectorii menţionează de asemenea suma de  5.791.470 lei care trebuie plătită sub formă de amenzi contravenţionale aferente unui număr de 733 amenzi şi 946.363 lei confiscări de numerar, venituri din activităţi ilicite şi bunuri.

„De asemenea, ca urmare a 2.223 de controale efectuate de structurile de inspecţie fiscală la contribuabili persoane juridice şi fizice în luna iunie au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de peste 213 milioane lei, fiind instituite 31 de măsuri asigurătorii ce depăşesc 36 milioane lei. Organelor de urmărire penală le-au fost înaintate 18 sesizări, pentru prejudicii în cuantum de 16,12 milioane lei”, precizează ANAF.

În urma controalelor au fost înaintate organelor de urmărire penală 20 acte de sesizare, valoarea prejudiciilor însumând 115.609.494 lei.

Ca urmare a controalelor antifraudă, structurile de profil au propus pentru declarare în inactivitate fiscală cinci contribuabili, fiind emise în acest sens avize care au fost comunicate organelor fiscale competente. 

Inspectorii au dispus totodată suspendarea activităţii în cazul a 28 contribuabili, din care la 25 de contribuabili pentru abateri de la prevederile legale privind dotarea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale şi la 3 contribuabili pentru nerespectarea prevederilor Codului fiscal.

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică