ANAF a pus lupa pe clinicile medicale care au și alte activități. Ce a atras atenția Fiscului

0
Publicat:

ANAF a început verificarea clinicilor medicale care au și alte activități, obligându-le să plătească TVA pentru toate serviciile. Asta deși Codul Fiscal prevede că activitatea acestora este scutită de plata taxei.

Clinicile medicale care au și alte activități, obligate să plătească TVA pentru toate serviciile

Un exemplu recent vizează activitatea unei clinici medicale care oferă și activități estetice. ANAF a reîncadrat din perspectiva TVA veniturile obținute din consultațiile medicale deși, conform legii, sunt scutite de TVA. Fiscul consideră, în acest caz, că ar trebui să se plătească TVA de 19%”, a declarat Luisiana Dobrinescu, avocat, managing partner Dobrinescu Dobrev SCA, explicând care sunt motivele care au stat la baza acestei reîncadrări.

Potrivit specialistului, în primul rând, societatea în cauză derula ambele tipuri de activități, fără ca din bonurile emise de casa de marcat fiscală să poată fi făcută distincția dintre cele două. În al doilea rând, spune specialistul, recenziile pozitive postate pe pagina de internet a clinicii vizau, în principal, serviciile estetice.

„Atrag atenția asupra faptului că toate clinicile medicale se pot afla într-o astfel de situație, cele mai vizate fiind clinicile care prestează servicii dermatologice, stomatologice sau de nutriție. În toate aceste situații, serviciile pot avea fie caracter pur medical, fie caracter estetic (programe nutriționale în scop medical versus programe de slăbit sau liposucție, fațete dentare și albire dinți versus reconstrucție dentară ca urmare a unor afecțiuni, depigmentare și tratament afecțiuni dermatologice versus tratamente de îmbunătățire a calității pielii - luminozitate, riduri etc)”, a mai afirmat Luisiana Dobrinescu.

Serviciile medicale ar trebui taxate diferențiat de cele estetice pe bonurile fiscale

În opinia acesteia, este necesară o analiză atentă a fiecărui tip de serviciu, așa cum reiese din fișa pacientului, iar pentru o evidență și un calcul corect, clinicile medicale ar trebui ca pe bonurile și facturile fiscale să evidențieze distinct cele două tipuri de servicii.

În lipsa unor elemente concrete, ANAF estimează sumele reprezentând TVA de plată.

În exemplul de mai sus, a considerat în integralitate activitatea clinicii medicale ca fiind de natură estetică, raportându-se la recenziile postate pe site și care se refereau la servicii de estetică: fațete, depigmentare, contur buze etc. Dobrinescu Dobrev SCA atrage atenția și asupra dreptului de deducere.  Astfel, în contrapondere cu colectarea unui TVA suplimentar, ca urmare a unor recalificări precum cele de mai sus, organele fiscale trebuie să recalculeze în favoarea contribuabilului TVA-ul pe care acesta are dreptul să îl deducă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG