Americanii se retrag din proiectul gazelor de la Marea Neagră. Cât va prelua Romgaz din această afacere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Romgaz au fost anunţaţi luni de americanii de la Exxon asupra intenţiei de a se retrage din proiectele de extragere a gazelor naturale din Marea Neagră, oficialii românii fiind invitaţi la negocieri pentru preluarea participaţiei deţinute de americani.

Romgaz analizează posibilitatea de a prelua o participaţie de 15-20% din proiectul Neptun din Marea Neagră, după ce, luni, consultantul care se ocupă de exitul Exxon din România a contactat producătorul român de gaze pentru începerea negocierilor, a declarat, marţi, Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz.

"Am fost contactaţi, ieri (luni - n.r.), printr-un mail, de către consultantul care îi consiliază pe cei de la Exxon în acest exit. Ne-au anunţat că urmează un proces de exit şi că, dacă suntem interesaţi, ne invită la masa discuţiilor. Urmează să purtăm discuţii în perioada următoare, împreună cu reprezentanţii OMV", a spus Volintiru, citat de Agerpres, neputând preciza însă când va avea loc prima rundă de discuţii.

"Trebuie să analizăm primele documente. Ne-am gândit, din punctul nostru de vedere, că ar fi bine să preluăm o participaţie de 15-20%. Avem capacitatea de a finanţa această preluare din surse proprii, din surse atrase şi făcând un mix din cele două", a susţinut oficialul Romgaz.

Potrivit acestuia, producătorul român de gaze era de mult timp interesat de această tranzacţie.

"Din punctul de vedere al Romgaz, este unul dintre paşii pe care îi facem pentru diversificarea activităţii şi spre mărirea portofoliului de business al companiei şi, implicit, al ţării. Este un pas firesc, foarte normal. Noi eram cu ochii de mult pe această oportunitate", a continuat el.

Volintiru a subliniat că acest lucru nu înseamnă renunţarea la proiectele în care compania este deja angrenată, precum proiectul Trident din Marea Neagră, realizarea termocentralelor Iernut şi Mintia şi preluarea unei participaţii din terminalul LNG din Grecia.

Întrebat dacă Romgaz le poate finaliza pe toate, el a răspuns: "Cu ajutorul lui Dumnezeu, da. Noi discutăm mai multe forme de finanţare, nu numai din sistemul bancar. Există credite, există emisiuni de obligaţiuni şi există asocieri între parteneri puternici şi potenţi financiar, deci există mult mai multe. Şi există finanţări europene. Iată deja exemple de patru surse de finanţare, în afară de banii proprii. Deci dacă vrei să diversifici, se găsesc şi sursele, părerea mea".

Vineri, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a afirmat că Romgaz ar trebui să analizeze oportunitatea de a prelua participaţia ExxonMobil în proiectul Neptun din Marea Neagră, în cazul în care americanii se vor retrage.

"O să am o discuţie săptămâna viitoare cu Romgaz separat, să fie mai activ în piaţă, mai activ în Marea Neagră. Că tot există zvonuri privind retragerea Exxon, mi-aş dori ca Romgaz să analizeze oportunitatea şi să încerce să intre în acest consorţiu. Cred că a venit momentul ca societăţile româneşti viabile, aşa cum este Romgaz, să facă acest pas. Spun acest lucru acum pentru prima dată: îmi doresc ca Romgaz să intre în proiectul din Marea Neagră", a spus ministrul, în conferinţa Focus Energetic.

Popescu nu este primul oficial român care lansează ideea ca Romgaz să preia participaţia Exxon. Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, a afirmat acelaşi lucru la începutul lunii noiembrie.

"Consider că, în cazul în care ExxonMobil decide în final retragerea din România, ar trebui ca statul român să se implice, iar Romgaz ar trebui să preia participaţia lor. ExxonMobil nu a exclus niciodată o colaborare cu Romgaz în acest sens", a susţinut Iancu.

Potrivit acestuia, Romgaz are capacitatea de a prelua participaţia americanilor în proiectul de mare adâncime din Marea Neagră.

"Dacă vă uitaţi la portofoliul de zăcăminte al Romgaz şi la rezultatele din primele şase luni ale anului, veţi vedea că Romgaz are capacitatea de a prelua participaţia Exxon. Romgaz poate să devină unul dintre principalii actori de pe piaţa energetică din România, alături de Hidroelectrica şi Nuclearelectrica", a precizat el. 

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul