America va înlocui asistenţa financiară cu cea militară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România nu va mai primi, în 2007, asistenţă economică din partea SUA, dar va beneficia de 1,6 milioane de dolari ca asistenţă militară, conform propunerii de buget a Administraţiei americane,

România nu va mai primi, în 2007, asistenţă economică din partea SUA, dar va beneficia de 1,6 milioane de dolari ca asistenţă militară, conform propunerii de buget a Administraţiei americane, prezentată, luni, Congresului, relatează "The New York Times", în ediţia electronică de marţi. Dacă propunerea va fi adoptată în forma actuală, aceasta va însemna că, în 2007, pentru prima oară în ultimii ani, România, alături de Bulgaria şi Croaţia, nu va mai primi asistenţă financiară din partea SUA. Washingtonul consideră că aceste ţări "au evoluat" din punct de vedere economic şi nu mai au nevoie de ajutor din străinătate.