Amenzile aplicate de ASF devin venit la bugetul de stat. Membrii ASF pot răspunde civil şi penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Inquam Photos

Senatul a adoptat luni, decizional, proiectul de lege iniţiat de către deputatul PNL Florin Roman prin care amenzile care pot fi aplicate de către Autoritatea de Supravegheze Financiară (ASF), devin venit la bugetul de stat şi sunt diferenţiate pentru persoane fizice şi juridice.

În varianta adoptată de senatori a fost eliminată reglementarea prin care membrii ASF erau exoneraţi de răspundere civilă şi penală, transmite News.ro.

Astfel, potrivit unui amendament admis de comisia buget-finanţe şi adoptat de plenul Senatului, amenda pentru persoanele fizice este cuprinsă între 1.000 lei şi echivalentul în lei a 25% din venitul net anual al persoanei fizice realizat cu angajatorul sau amendă. 

Totodată, pentru persoanele juridice, amenda este cuprinsă între 10.000 lei şi echivalentul în lei a 1% din cifra de afaceri anuală a persoanei juridice.

Sursa citată menţionează că a fost modificată şi prevederea reglementată de Camera Deputaţilor potrivit căreia amenzile încasate sunt 50% venit la bugetul ASF şi 50% la bugetul de stat. Astfel toate sumele din amenzile încasate devin venit la bugetul de stat, potrivit formei adoptate de 

„În cazul persoanelor juridice - limita maximă a fost înlocuită cu 1% din cifra de afaceri pentru că, pentru asigurătorii mari, acel 1% poate reprezenta chiar mai mult decât acel 1.000.000 lei cât era limita în formularea iniţială”, susţin iniţiatorii acestui amendament.

Printre articolele eliminate în forma adoptată de Senat se numără şi unul care prevede că membrii consiliului ASF care nu domiciliază în Bucureşti vor beneficia de decontarea cheltuielilor cu locuinţa de serviciu, cazare, diurnă şi transport.

De asemenea, a fost eliminată şi reglementarea care prevedea exonerarea răspunderii civile şi penale pentru membrii ASF.

„Cheltuielile de judecată ocazionate de procedurile judiciare iniţiate împotriva membrilor Consiliului ASF sau împotriva personalului acesteia însărcinat să exercite atribuţii de supraveghere şi control se suportă de către ASF, dacă organele judiciare constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună credinţă şi fără neglijenţă, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea în condiţiile legii a atribuţiilor de supraveghere şi control”, potrivit formei adoptate de Senat.

„Paza ASF se asigură de către Jandarmeria Română, prin structurile specializate, în mod gratuit”, este o altă prevedere eliminată în variantă adoptată luni de Senat.

Proiectul de lege a fost adoptat de Cameră pe 13 octombrie 2020, iar votul Senatului a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare. 

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Mitul alcoolului „curat”: tequila, ginul, vinul sau berea. Ce spun experții despre băuturile promovate ca sănătoase
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice