AmCham: Acuzaţiile de implicare a multinaţionalelor în proteste, false şi neconstructive pentru economie şi societate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) respinge acuzaţiile recente aduse de unii dintre liderii PSD potrivit cărora companiile multinaţionale din ţară au susţinut protestele din Piaţa Victoriei.

Aceste clarificări vin după ce preşedintele Comisiei de control a SRI, Adrian Ţuţuianu (PSD), a declarat că o societate din Prahova şi-ar fi trimis angajaţii la proteste. El a precizat, de asemenea, joi, că a cerut Serviciului să verifice informaţiile privind implicarea în proteste a conducerilor unor companii cu capital extern, dar şi românesc.

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, vicepreşedinte PSD şi lider al filialei Iaşi a partidului, a declarat, marţi, că acele companii din România care s-au simţit „atinse“ de declaraţiile unor lideri PSD trebuie să primească scuze publice, iar el este dispus să îşi ceară scuze, potrivit unei declaraţii la Radio Hit Iaşi.

AmCham susţine, într-un comunicat, că afirmaţiile privind implicarea companiilor sunt false şi este nesănătos pentru societatea română să le disemineze, precizând că cetăţenii români angajaţi atât în companii mulţinaţionale cât şi în cele locale şi-au exprimat punctul de vedere în piaţă în mod voluntar, fără interferenţa angajatorului.

Asociaţia acuză membrii PSD care au lansat aceste acuzaţii că doar generează o tensiune nenecesară şi o lipsă a încrederii între angajaţi şi angajatori, în timp ce trimit, de asemenea, un semnal negative către investitori.

„Prin volumul investiţiilor lor, a mărimii operaţiunilor pe care le conduc, locurile de muncă pe care companiile le oferă asigură o viaţă mai bună pentru sute de mii de familii româneşti, au o contribuţie majoră la PIB, susţin în mod generous cause sociale şi deschid accesul către larga expertiză câştigată în pieţele internaţionale, contribuind astfel la progresul economiei româneşti”, explică AmCham.

AmCham reprezintă interesele a circa 400 de companii americane care au investit în România peste 20 miliarde de dolari din 1993 până în prezent.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete