Amazon îl acuză pe Trump pentru pierderea contractului de 10 miliarde de dolari cu Pentagonul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amazon.com Inc (AMZN.O) l-a acuzat luni pe preşedintele american Donald Trump că  a exercitat „presiuni nepotrivite” care au influenţat  atribuirea de către Departamentul Apărării a unui contract de 10 miliarde de dolari pentru servicii cloud rivalului său Microsoft Corp (MSFT.O), relatează Reuters.

În plângerea înaintată luni Curţii de Revendicări Federale a SUA, Amazon arată că prin „atacuri publice şi de culise” Trump a înclinat balanţa în favoarea atribuirii contractului pentru servicii cloud al Pentagonului, numit Joint Enterprise Defense Infrastructure (JEDI), rivalului său Microsoft.

În documentul  de circa 100 de pagini care însoţeşte plângerea, Amazon menţionează ca motiv ostilitatea lui Trump faţă de Jeffrey P. Bezos, fondatorul  Amazon şi CEO-ul Amazon Web Services, perceput drept inamicul său politic. Acesta deţine Washington Post, publicaţie critică la adresa lui Trump care a investigat interferenţa Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016 şi legăturile cu campania electorală a lui Donald Trump.

Pentagonului i-a fost imposibil să aleagă un câştigător într-un „mod rezonabil, consistent, corect şi imparţial”, a scris Amazon subliniind rolul semnificativ al lui Trump.

Trump a criticat în mai multe rânduri Amazon în privinţa plăţii unor taxe prea mici şi l-a acuzat pe Bezos că foloseşte Washington Post pentru a face lobby Amazon; totodată, publicaţia e considerată de preşedintele american sursă de ştiri false. 

Amazon a solicitat reevaluarea propunerilor celor două companii şi revenirea asupra deciziei, menţionând „eşecul clar” al propunerii Microsoft de a îndeplini cerinţele tehnice ale Departamentului Apărării: Amazon Web Services, prin „tehnologia superioară şi succesul demonstrat în gestionarea celor mai sensibile date guvernamentale” a pornit ca favorit în modernizarea sistemelor informatice ale armatei, ca apoi Departamentul de Apărare (DoD) să se decidă asupra Microsoft.

„Întrebarea este dacă ar trebui  să i se permită preşedintelui Statelor Unite să folosească bugetul DOoD în scopurile sale personale şi politice”, se arată în documentul de 103 de pagini.

Recent un oficial de grad inalt în domeniul tehnologiei al Pentagonului, Dana Deasy, a negat în faţa Congresului că Trump sau Casa Albă a influenţat procesul de selecţie al JEDI.

Experţii în drept, analiştii şi consultanţii se aşteptau la contestarea atribuirii contractului lui Microsoft, in octombrie, mai ales în condiţiile în care Trump a ridiculizat public încercarea Amazon de a obţine contractul.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată