Amânarea privatizării încinge spiritele la Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amânarea privatizării combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea a mărit tensiunile sociale în rândul salariaţilor.

„Avem salarii neachitate din luna martie, iar încă din anul 2011, lunar, trimitem 1.000 de oameni în şomaj tehnic, cu 80% din salariul brut. Avem 3.400 de salariaţi dintre care 2.800 la Râmnicu Vâlcea şi alţi 600 la Petrochimia din Piteşti. Aşteptăm ca actualii miniştri să se instaleze şi, dacă nu ne vor rezolva problemele, vom trece la proteste", a spus Mihai Diculoiu, liderul de Sindicat al Oltchimului.

Combinatul funcţionează, deocamdată, doar la 30-40% din capacitate, iar pierderile sunt de şapte milioane de euro. Potrivit lui Diculoiu, ca să poată funcţiona la 50-60% din capacitate, trebuie angajat un credit de 40 de milioane de euro pentru plata utilităţilor şi a materiei prime.

„Avem salarii neplătite pe trei luni, dar acum mai avem două", a spus Mihai Truşcă (44 ani), salariat. Angajamentul cu plata salariilor nu poate fi respectat, amânarea privatizării adâncind problemele sociale ale Oltchimului.

„Nu-i vina actualei conduceri că nu vom putea respecta această convenţie de plată la zi a salariilor până la sfârşitul lui mai. De aceea, noi vom iniţia ample acţiuni de protest dacă nu se vor rezolva problemele", a mai spus Diculoiu. ; 

Mai multe pentru tine:
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului