Alka investeşte 11,5 milioane de euro într-o nouă fabrică de biscuiţi şi snacks-uri, în Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alka Group, unul din principalii jucători din regiune în industria FMCG, investeşte peste 11,5 milioane de euro în construirea unei noi capacităţi de producţie pentru biscuiţi şi snacks-uri sărate, localizată în Ploieşti.

Investiţia va fi una de tip lanţ integrat, respectiv de la preluarea materiei prime principale până  la desfacerea directă către consumatori.

„Cercetările noastre ne-au arătat că produsele Alka de tip snacks-uri sărate şi biscuiţi sunt cele mai îndrăgite. Astfel, am decis deschiderea unei noi capacitaţi de producţie, adiţională celei pe care o deţinem deja în Bucureşti. Un proiect ambiţios pentru care am primit deja votul de încredere prin obţinerea unui grant nerambusabil în valoare de 2,4 milioane de euro”, a declarat Ady Hirsch CEO Alka Group.

Noua unitate de producţie va fi amplasată în incinta Parcului Industrial Ploieşti şi se va desfăşura pe o suprafaţa totală de peste 10.000 mp. Ansamblul fabricii va cuprinde o hală de producţie, depozit de materii prime, corp administrativ, local tehnic, dar şi un magazin de desfacere cu terasă. Peste 25% din întregul amplasament va fi ocupat de spaţii verzi.

Din cei 11,5 milioane de euro, la cât se ridică întreaga investiţie, peste 3,5 milioane euro provin din cofinanţare privată, iar aproximativ 2,4 milioane de euro reprezintă ajutor public nerambursabil. În primă fază, noua facilitate de producţie va crea aproximativ 100 de locuri noi de muncă.

În 2016, grupul Alka a înregistrat o cifră de afaceri de 155 milioane de lei şi are în prezent peste 600 de angajaţi, având poziţie în top 3 jucători în multe dintre segmentele în care activează. Grupul Alka a fost înfiinţat în 1994 ca investiţie de tip greenfield. 

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”