Alimentele continuă să înregistreze cele mai mari scumpiri din ultimul deceniu, din cauza preţurilor uleiurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Alimentele continuă să înregistreze cele mai mari scumpiri din ultimul deceniu la nivel mondial, din cauza preţurilor uleiurilor vegetale, potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.

FAO publică propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În ianuarie, acest indice a crescut până la 135,7 puncte, de la 134,1 puncte în decembrie. Datele pentru decembrie au fost revizuite în creştere, iniţial se fiind raportat un nivel de 133,7 puncte, notează Agerpres.

Preţurile mai ridicate la alimente au contribuit la majorarea inflaţiei, deoarece economiile se redresează în urma crizei provocate de pandemie, iar FAO a avertizat că în ţările dependente de importuri costurile mai ridicate îi pun în pericol pe cei săraci.

Preţul uleiurilor vegetale calculat de FAO a crescut cu 4,2% în ianuarie, comparativ cu luna precedentă, atingând un nivel record, din cauza deficitului de forţă de muncă şi a vremii nefavorabile. Preţurile la lactate au urcat cu 2,4% în ianuarie, a cincea lună de creştere consecutivă, cel mai ridicat avans fiind la unt şi lapte praf degresat.

Potrivit FAO, preţurile la cereale s-au majorat cu doar 0,1% luna precedentă, deşi preţul porumbului a crescut cu 3,8%, din cauza temerilor privind efectele secetei din America de Sud. În schimb, preţul grâului a scăzut cu 3,1%, în urma recoltelor ridicate din Australia şi Argentina.

De asemenea, preţurile la carne au urcat luna precedentă, în timp ce preţurile mondiale la zahăr au scăzut cu 3,1% în ianuarie, parţial ca urmare a perspectivelor favorabile de producţie ale marilor exportatori India şi Thailanda.

Tot joi, FAO a dat publicităţii şi un set de noi estimări revizuite cu privire la producţia mondială de cereale în 2021, prognozând o producţie de 2,793 miliarde de tone, faţă de previziunea precedentă, de 2,791 miliarde de tone. Revizuirea în creştere vine ca urmare a recoltelor mai ridicate din Australia şi Argentina faţă de nivelul estimat, alături de o creştere mai uşoară a previziunilor privind producţia în Rusia şi Ucraina.

Luna trecută, FAO şi-a exprimat prudenţa privind posibilitatea atenuării presiunilor preţurilor în 2022.

"Deşi în mod normal preţurile ridicate ar urma să facă loc producţiei majorate, costul ridicat al factorilor de producţie, evoluţia pe plan global a pandemiei şi condiţiile climatice mai nesigure ca niciodată lasă puţin loc pentru optimism în privinţa revenirii la condiţii de piaţă mai stabile, inclusiv în 2022", a apreciat economistul FAO Abdolreza Abbassian.

Creşterea preţurilor îngrăşămintelor, în urma majorării preţurilor energiei, a sporit costurile fermierilor pentru producerea recoltelor, provocând dubii privind randamentele culturilor din 2023.

Mai multe pentru tine:
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie