Al 13-lea salariu luat de bugetari, dublu faţă de prima luată în mediul privat. Câţi patroni vor da bani de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform contractelor colective de muncă sau a contractelor individuale de muncă, toţi bugetarii, aproximativ 1,2 milioane de persoane, vor primi luna aceasta cel de-al 13-lea salariu, la un nivel situat la cel puţin salariul minim pe economie, respectiv 1.162 lei net (în mână).

De partea cealaltă, doar 32% dintre angajatori din mediul privat sunt dispuşi să acorde prime de Crăciun, 20% vor acorda tichete cadou, iar aproximativ 15,5% îşi vor recompensa angajaţii cu produse specifice de sărbători, conform unui sondaj realizat de BestJobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare din România, în rândul a 366 de companii mici, medii şi mari din România.

Totodată, trei din cinci angajatori organizează în această perioadă petrecerea de Crăciun a companiei, oferind echipei un moment de distracţie şi relaxare, pe lângă alte activităţi tematice precum împodobirea bradului la birou împreună cu echipa (35%) sau diverse ateliere tematice de creare de ornamente şi decoraţiuni de Crăciun sau ornare de biscuiţi şi prăjituri specifice perioadei (19,5%). 

Tot drept recompensă, aproape 10% angajatori acordă angajaţilor cadouri pentru copii şi tot atâţia şi-au propus să ofere zile libere suplimentare în perioada dintre sărbători, mai arată sondajul BestJobs. Iar o treime dintre angajatori încurajează angajaţii să fie Secret Santa pentru unul dintre colegi, activitate desfăşurată cu precădere în companiile mai mici sau, în cazul multinaţionalelor, la nivel de departament. 

De partea cealaltă, cei mai mulţi angajaţi (58%) preferă beneficiile în bani, sub forma unei prime sau a unui bonus, în timp ce 24% spun că şi-ar dori mai multe zile libere în perioada sărbătorilor pentru a le petrece cu familia şi prietenii. Chiar dacă petrecerile de Crăciun rămân o tradiţie constantă în rândul companiilor,  angajaţii nu mai sunt interesaţi de acest tip de beneficiu; doar pentru 4% dintre respondenţi petrecerea de Crăciun se regăseşte printre preferinţelor lor.

Beneficii de cel mult 500 de lei, la fel ca în 2017

Angajaţii din 36,6% dintre companiile participante la sondajul BestJobs vor primi beneficii de sărbători de până la 500 de lei anul acesta, valoare aferentă tuturor recompenselor acordate de angajatori. 

În alte 7,7% dintre companii, beneficiile vor fi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei, în timp ce doar 11,3% dintre angajatori sunt mai generoşi, având în plan prime şi beneficii de sărbători de peste 1.000 de lei. La polul opus, 14,1% dintre companii vor acorda recompense de maximum 100 de lei. 

Vestea bună este că în cazul a 23,2% dintre companii, aceste beneficii de sărbători sunt acordate tuturor angajaţilor indiferent de performanţa financiară a companiei în anul în curs, în timp ce 21,1% dintre angajatori stabilesc valoarea în funcţie de evoluţia companiei şi de profiturile obţinute. 

Totuşi, jumătate dintre angajatori susţin că beneficiile pe care le-au planificat pentru acest an vor avea o valoare similară cu cele de anul trecut şi numai 14% dintre companii au redus bugetul pentru prime de Crăciun în 2018.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil