AKTOR GRECIA: Tandemul Koutras/Katsias, aproape de preluarea unui portofoliu de proiecte din România. Reacţia Aktor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constructorii greci de la Ellaktor (compania mamă a firmei de construcţii Aktor) anunţă un nou acţionariat olandez, precum şi un nou board de management al cărui preşedinte este George Mylonogiannis şi CEO Aris Xenofos. De asemenea, a fost schimbată conducerea companiei din România, ce desfăşoară proiecte de infrastructură din anii 2000, şi are în prezent contractate lucrări în cadrul CNAIR si CFR de peste 1 miliard de euro.

Noii executivi ai companiei Aktor Grecia în România sunt Christos Panagiotopoulos Preşedinte şi CEO George Kotoulas.

Din informaţiile apărute în presa greacă, fostul acţionar al Aktor, Dimitris Koutras, a vizitat zilele trecute sediul din Atena, unde şi-a salutat vechii angajaţi şi a discutat cu fostul său asociat Leonidas Bobolas, care a votat de partea noului actionar olandez în 27 ianuarie, preluarea companiei Aktor de către el, în mod direct sau prin intermediul Intrakat, anunţând astfel o revenire spectaculoasă în cadrul companiei pe care a pierdut-o în anul 2018.

Koutras este acţionar al firmei Intrakat, prezenta si ea pe piata licitaţiilor din infrastructura românească, însă fără niciun contract atribuit încă în România.

„Surprinzător sau nu, firma Intrakat este condusa de fostul director Aktor Romania, Petros Katsias . Cu o veche prezenţă pe meleagurile romanesti, experimentat inginer în domeniul infrastructurii, cu legături în lumea politică şi bine conectat în cadrul Ministerului Transporturilor, Katsias a dus la bun sfârşit mai multe contracte in Romania, însa a lăsat şi o grea mostenire la plecarea sa din Aktor, autostrada Sebes Turda Lot 2. Urmând exemplul şefului său, Katsias se pare ca a procedat la fel ca Koutras şi zilele trecute a vizitat birourile Aktor din Bucuresti, unde şi-a salutat vechii angajaţi şi colaboratori, discutând cu reprezentanţii greci de la Bucureşti , preluarea companiei Aktor, în mod direct sau prin intermediul firmei Intrakat. Aşadar, rămâne de văzut dacă noul acţionar olandez Reggeborgh este la curent cu discutiile dintre Koutras şi Bobolas şi va da pe mâna trecutului, reprezentat de tandemul Koutras/Katsias, portofoliul de lucrări in derulare din Romania, de peste 1 miliard de euro„, scrie infrapress.ro.

Ulterior publicării acestui articol, Aktor a precizat că şi-a consolidat rolul în îmbunătăţirea infrastructurii din România, dar nu există niciun fel de intenţie de preluare prin intermediul Intrakat Group.

„Ca urmare a articolelor publicate astăzi, 10 februarie 2021,  în media online din România, AKTOR consideră necesar să clarifice faptul că nu există niciun fel de intenţie de preluare a portofoliului său din România, direct sau prin intermediul Intrakat Group. 

În anii anteriori, AKTOR şi-a consolidat rolul în îmbunătăţirea infrastructurii din România, cu beneficii semnificative pentru ţară, continuând să îşi sporească prezenţa locală. Sub acest aspect, obiectivul principal al AKTOR în 2021 este să se asigure că toate proiectele pe care le coordonează în România avansează conform planificării."

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”