Ajutor pentru construirea instalațiilor de reciclare a deșeurilor: cine poate beneficia

0
Publicat:

Guvernul a aprobat, miercuri, schema de ajutor de minimis pentru construirea instalațiilor de reciclare a deșeurilor, informează Ministerul Mediului.

Statul acordă ajutor pentru construirea instalaţiilor de reciclare a deşeurilor, Foto: Shutterstock

,,În ședința de Guvern de astăzi a fost aprobată ,,Schema de ajutor de minimis - Sprijin în vederea implementării proiectelor privind construirea instalațiilor de reciclare a deșeurilor”, sub formă de fonduri nerambursabile din veniturile Fondului pentru mediu. Bugetul schemei de ajutor de minimis este de 26 milioane de euro.”, a transmis sursa citată.

Obiectivul acestei scheme este de a sprijini operatorii economici în vederea realizării de lucrări pregătitoare necesare investiţiilor finanțate în baza Schemei de ajutor de stat regional pentru investiţii cu scopul reducerii efectelor negative ale deşeurilor asupra mediului şi reducerea consumului de resurse primare, aprobată prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr.2269/2022.

Ministerul mai precizează că, în cadrul acestui instrument de finanțare, nu a fost prevăzută posibilitatea finanțării lucrărilor pregătitoare, acestea fiind reprezentate de plata arhitecților, inginerilor și consultanților, taxelor legale, a studiilor de fezabilitate/documentațiilor de avizare a lucrărilor de intervenții, a proiectului tehnic, pentru pregătirea și/sau implementarea proiectului. Prin HG aprobată astăzi, acest tip de investiții devine eligibil.

Prezenta schemă este un real ajutor pentru persoanele juridice de drept privat sau de drept public, din categoria întreprinderilor micro, mici, mijlocii sau mari, ale căror proiecte au fost aprobate în cadrul Schemei de ajutor de stat regional pentru investiţii în reciclare și care au încheiat contract de finanțare în acest sens. Totodată, sistemul garanție-returnare va deveni operațional în luna noiembrie a acestui an și vom avea nevoie de capacități noi de reciclare pentru ambalajele care vor intra în acest circuit”, a declarat Tánczos Barna, ministrul mediului, apelor și pădurilor.

Cine va putea beneficia de ajutor

Beneficiarii schemei de minimis trebuie să fie autorizați să desfășoare cel puţin una dintre activităţile corespunzătoare următoarelor coduri CAEN: 3821 - tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase; 3822 - tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase; 3832 - recuperarea materialelor reciclabile sortate; 3831 - demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor; 3811 - colectarea deşeurilor nepericuloase; 3812 - colectarea deşeurilor periculoase.

Cheltuielile eligibile

Cheltuielile eligibile, pentru a beneficia de finanțare în condițiile schemei de minimis, sunt reprezentate de: cheltuieli pentru proiectare, studii de fezabilitate/documentații de avizare a lucrărilor de intervenții, proiectul tehnic și alte documentații tehnico-economice, plata arhitecților, a inginerilor, asistență tehnică (inclusiv plata consultanților, dar exceptând organizarea procedurilor de achiziție) și organizare de șantier, cheltuieli cu taxe legale pentru acorduri, avize conforme și autorizația de construire/desființare, cheltuieli pentru informare și publicitate.

Sprijinul financiar în cadrul schemei de minimis constă în alocări financiare nerambursabile sub formă de grant din Fondul pentru mediu şi se acordă în urma selectării şi notificării solicitantului privind acceptarea cererii de finanţare, urmată de încheierea contractului de finanţare încheiat între AFM şi solicitant.

Perioada de valabilitate a ajutorului de minimis este de la aprobarea lui până la 31 decembrie 2023. Totodată, perioada în care pot fi selectați beneficiarii și în care se pot semna contractele de finanțare nerambursabilă este de la aprobarea schemei până la 31 decembrie 2023.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Sarah Ferguson, o mamă regală de coșmar: își lăsa fiicele de izbeliște, pe mâna bonelor, sau le lua cu ea în vacanțe cu amanții
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate