Airbus va livra peste 600 de avioane în acest an, după rezultate solide în primul semestru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock

Airbus este pe cale să livreze peste 600 de avioane în acest an, după rezultate solide în primul semestru, susţinute parţial de acordurile care permit unora dintre operatorii aerieni să amâne includerea în contabilitate a aeronavelor noi, potrivit unor surse din industrie, citate de Reuters.

Structurile financiare fac parte dintr-o serie de inovaţii şi acorduri de compromis convenite de producătorul european de avioane, pentru a menţine fluxul de numerar în timpul pandemiei.

Majoritatea analiştilor se aşteaptă ca tendinţa recentă a livrărilor să fi contribuit la obţinerea unor rezultate solide în prima jumătate a anului.

Airbus a anticipat că pe ansamblul anului va realiza livrări cel puţin echivalente cu cele 566 de avioane de anul trecut, în scădere cu 34% faţă de 2019.

În prima jumătate a acestui an, Airbus a livrat 297 de avioane după creşterea obţinută în iunie, creând condiţiile pentru depăşirea obiectivelor anuale, având în vedere că de regulă vânzârile companiei se intensifică în a doua parte a anului, potrivit unor surse din industrie şi unor analişti.

Pe plan intern, Airbus anticipează livrarea a peste 600 de avioane în acest an, au spus mai multe surse.

Livrările sunt vitale pentru companiile aerospaţiale, deoarece marchează momentul în care cea mai mare parte a valorii unui avion - pornind de la 40 de milioane de dolari - ajunge în conturile producătorului şi contribuie la acoperirea costurilor uriaşe de dezvoltare.

Airbus a beneficiat în ultimii ani de o cerere crescută pentru avioane precum cel mai bine vândut model al său, A321neo, în urma problemelor cu care s-a confruntat Boeing din cauza consemnării la sol a avioanelor 737 MAX şi a amânării unor avioane până la jumătatea deceniului.

Pentru a asigura livrările, Airbus a acordat, în unele cazuri, avansuri către transportatori, amânări ale livrărilor şi, în mai multe cazuri, acorduri financiare care permit decuplarea plăţilor în numerar de transferul de proprietate, cel puţin temporar, au spus surse din industrie.

În conformitate cu aşa-numitele contracte de livrare în avans, Airbus este plătită practic integral, dar activul poate să nu ajungă imediat în contabilitatea companiei aeriene, întârziind momentul în care trebuie să înceapă să absoarbă taxele de amortizare.

Între timp, aeronava este stocată temporar. Surse au spus că mecanismul, care poate implica terţi financiari, a fost aprobat de auditori, deoarece include un angajament irevocabil de a transfera proprietatea asupra aeronavei la o anumită dată, în timp ce Airbus primeşte suficient pentru a rezerva o vânzare.

Airbus nu a avut niciun comentariu imediat.

Airbus şi alţi producători s-au grăbit, de asemenea, să simplifice livrările şi, în unele cazuri, s-a oferit să piloteze avioane către companiile aeriene care nu pot trimite piloţi din cauza restricţiilor de călătorie.

Grupul rival Boeing  a raportat miercuri primul său profit trimestrial în aproape doi ani, ca urmare a creşterii livrărilor de aeronave 737 MAX.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”