Airbnb oferă cazare gratuită în România pentru refugiaţii ucraineni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Airbnb spune că va oferi refugiaţilor din Ucraina până la 100.000 de locuri de cazare în România şi alte ţări europene, în urma unor parteneriate realizate cu aceste ţări.

Compania americană anunţă ca a trimis scrisori către autorităţile din Polonia, România, Ungaria şi Germania (urmând să facă acelaşi lucru şi în cazul altor ţări europene), cu care vrea să coopereze în scopul găzduirii refugiaţilor.

Proiectul se derulează prin intermediul nonprofitului Airbnb.org, care discută cu guvernele şi alte organizaţii din ţările menţionate. Planurile includ şi găzduire pe termen lung.

Costurile vor fi acoperite de Airbnb, gazde şi donatorii de pe Airbnb.org.

Airbnb vrea să ajungă în jurul a 100.000 de locuri de cazare pentru refugiaţii din Ucraina. Luni, ONU anunţa că peste 670.000 de refugiaţi au intrat în România, Republica Moldova, Polonia, Slovacia şi Ungaria.

Separat, compania americană a oferit găzduire şi pentru 21.300 de refugiaţi afgani şi urmează să vină cu alte câteva zeci de mii de la locuri pentru refugiaţi din Afganistan, Africa, Orientul Mijlociu, America Centrală şi de Sud şi alte regiuni.

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?