Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură nu putea evita steguleţul roşu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

şeful Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), Nicolae Sterghiu, care se aşteaptă la un steguleţ roşu din partea Comisiei Europene la raportul de azi, susţine că acest

şeful Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), Nicolae Sterghiu, care se aşteaptă la un steguleţ roşu din partea Comisiei Europene la raportul de azi, susţine că acest avertisment nu putea fi evitat în condiţiile bugetului de care a beneficiat instituţia.
Deşi înfiinţată de doi ani, APIA va avea sedii reparate şi echipate corespunzător şi tot personalul necesar abia la toamnă, în condiţiile în care instituţia trebuie să funcţioneze ca la carte înainte de 1 ianuarie 2007. APIA însă abia a reuşit să angajeze 3.500 de salariaţi din 5.000 prevăzuţi şi să facă rost de sedii. Instituţia trebuie să deruleze şi să plătească din 2007 subvenţiile directe pe care Uniunea Europeană le dă producătorilor agricoli. "Abia bugetul din 2006 ne-a permis derularea proceselor necesare. Dacă în 2004 am avut un buget de 25 milioane RON, anul acesta avem 369 milioane RON, iar la rectificare, dacă mai este nevoie, se mai pot primi bani. În 2003, bugetul a fost de 0,2 milioane RON", ne-a declarat Sterghiu. Pentru 2007, România va primi 440 milioane de euro, care se împart la numărul de hectare înscrise în Registrul Fermelor. Până acum sunt înscrişi în Registru 1,4 milioane exploataţii agricole de peste 1ha, cu o suprafaţă totală de 8,8 milioane hectare. Deşi acţiunea de înscriere s-a terminat oficial la 31 martie, aceasta va continua până la depunerea cererii de subvenţie, dă asigurări Nicolae Sterghiu, iar suprafeţele înscrise vor intra la subvenţia pe 2007. Între timp, declaraţiile pe proprie răspundere date de fermieri cei care exploatează terenul, şi nu neapărat proprietarii acestuia trebuie verificate de fiecare fermier pe ortofotoplanuri, fotografiile din avion ale suprafeţei ţării.

62% din suprafaţă, înscrisă în Registru
Până acum, la Registrul Fermelor s-au înscris 60% din numărul estimat de fermieri de la nivelul ţării, 2,1 milioane. Pe suprafeţe, procentul urcă până la 66%, cu 8,8 milioane de hectare înscrise. Înscrierea a fost voluntară, deşi o oarecare reţinere s-a manifestat din cauza fricii de impozitare. Dar de impozit proprietarii de teren oricum nu vor scăpa. În general, în judeţe, procentele privind suprafaţa înscrisă oscilează între 60% şi 70%, dar comparaţiile se fac cu recensământul din 2002, iar de atunci multe exploataţii s-au comasat, iar terenul arabil din apropierea oraşelor aşteaptă să intre în intravilan, şi de aceea cei care le exploatează nu doresc să se înscrie în Registru.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp