Agenţia de Cadastru are nevoie de 1 miliard de euro şi de încă 600 de angajaţi pentru realizarea cadastrului general

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a anunţat că va cheltui până în 2023 în jur de 1 miliard de euro pentru realizarea cadastrului general, urmând să înfiinţeze în acest scop încă 600 de posturi, ceea ce înseamnă o suplimentare cu 20% din personalul actual.

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Programului naţional de cadastru şi carte funciară (PNCCF) pentru perioada 2014 - 2023 şi modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin HG 1288/2012, relatează Mediafax.

PNCCF are drept obiectiv înregistrarea gratuită a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, eliberarea certificatelor pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprietari şi eliberarea certificatelor de moştenitor în cazul succesiunilor nedezbătute. Astfel, va fi creată o bază de date unitară şi completă a imobilelor din ţară.

Bugetul estimat pentru implementarea Programului este estimat la 4,39 miliarde de lei în intervalul 2014-2023, jumătate din sumă fiind necesară doar pentru realizarea măsurătorilor cadastrale.

Beneficiarii Programului naţional sunt persoanele fizice şi juridice, instituţii publice, asociaţii, fundaţii şi orice alte organizaţii care deţin imobile în calitate de proprietari, posesori ori deţinători legali ai acestora.

Bază de date online cu imobilele din aproape 2.400 de localităţi

Iniţierea şi implementarea activităţilor Programului naţional se realizează de Agenţia Naţională şi vizează în principal realizarea înregistrării sistematice a imobilelor în 2.381 de unităţi administrativ- teritoriale, respectiv oraşe şi municipii, comune, inclusiv satele şi localităţi componente ale acestora, eliberarea certificatelor pentru înscrierea posesorilor ca proprietari, în cadrul înregistrării sistematice, eliberarea certificatelor de moştenitor, în cadrul înregistrării sistematice, realizarea de ortofotoplanuri pentru 320 de oraşe şi municipii, dezvoltarea şi mentenanţa sistemelor informatice, precum şi conversia în format digital a documentelor analogice existente.

Totodată, programul urmăreşte întărirea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale şi a instituţiilor subordonate şi îmbunătăţirea serviciilor furnizate de acestea, prin organizarea campaniilor de informare şi conştientizare publică, pregătirea şi formarea personalului, dezvoltarea tehnicii de calcul şi de stocare a datelor şi prin activităţi complementare înregistrării sistematice, activităţi de monitorizare şi control, alte activităţi.

600 de noi posturi

Pe perioada derulării Programului naţional de cadastru şi carte funciară, în cadrul ANCPI şi al instituţiilor subordonate se vor înfiinţa un număr de 600 de posturi, cu finanţare din venituri proprii.

De asemenea, în cadrul Agenţiei şi al instituţiilor subordonate se vor înfiinţa compartimente funcţionale de înregistrare sistematică a proprietăţilor imobiliare, ale căror atribuţii se stabilesc prin ordin al directorului general şi care urmăresc, în principal, coordonarea la nivel naţional şi realizarea serviciilor de înregistrare sistematică.

În subordinea ANCPI funcţionează 42 de oficii de cadastru şi publicitate imobiliară, organizate în fiecare judeţ şi Bucureşti, numărul de posturi aprobat în Agenţie şi unităţile subordonate fiind de 3.004. Agenţia funcţionează în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru.

Unităţile administrativ-teritoriale, incluse în Program în vederea înregistrării sistematice a imobilelor, trebuie fie să facă obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură, fie să facă obiectul realizării unor proiecte de dezvoltare locală, de îmbunătăţire a infrastructurii de bază, fie prezintă zone cu vulnerabilităţi sociale particulare privind aşezări informale ale comunităţilor rome.

Dispute politice

Programului naţional de cadastru şi carte funciară a făcut în ultimii ani obiectul mai multor dispute la nivel politic, în condiţiile în care la un moment dat s-a dorit implicarea firmelor private în vederea implementării acestuia.

În ianuarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a anunţat că firmele private vor putea participa la realizarea cadastrului general al României prin parteneriat public-privat, în baza unui memorandum aprobat atunci de Guvern.

Memorandumul pentru aprobarea proiectului de parteneriat public-privat viza înregistrarea sistematică a imobilelor situate pe teritoriul României, autorităţile căutând investitori privaţi care să asigure resursele financiare necesare pentru realizarea cadastrului.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat în acea perioadă, de mai multe ori, că grupul Samsung este interesat să realizeze cadastrul general al României, în parteneriat public-privat.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice