Aeroportul Bucureşti-Băneasa: Lucrările la terminalul pasageri au fost recepţionate. Când se va redeschide

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) arecepţionat terminarea lucrărilor la obiectivul de investiţii "Reabilitarea şi refuncţionalizarea interioarelor clădirilor A, B şi Rotondă de la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu (AIBB-AB)".

„Reamintim că lucrările s-au încheiat, conform planului iniţial, la data de 11 noiembrie 2021, iar valoarea contractului s-a cifrat la 66.629.040 lei fără TVA (inclusiv cheltuieli diverse şi neprevăzute). Antreprenorii acestor lucrări de anvergură au fost SC Bog'Art SRL (lider de asociere), UTI Grup SA (asociat), UTI FM (subcontractant), garanţia lucrării fiind de 73 de luni de la încheierea lucrărilor", se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, pentru operaţionalizarea aeroportului, imediat după recepţia la terminarea lucrărilor, se vor finaliza activităţile pregătitoare de către instituţiile statului (Poliţia de Frontieră, Poliţia Transporturi, Brigada Antitero), redeschiderea terminalului pentru traficul de pasageri fiind programată să aibă loc odată cu debutul sezonului de vară 2022, estimându-se, pentru început, valori anuale de 400.000 de pasageri.

"În vederea implementării conceptului de city airport pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, au fost stabilite câteva obiective principale: operarea de curse private, charter şi regulate, interne şi regionale, precum şi dezvoltarea facilităţilor de hangar dedicate aviaţiei generale şi, în funcţie de cerinţele pieţei, facilităţi cargo", se mai precizează în comunicat.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionează aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie