Adrian Negrescu: Decizia PSD de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele FMI

0
Publicat:

Decizia PSD vine să pună gaz pe focul instabilităţii politice şi mai ales bugetare, reclamată zilele trecute de Agenţia Fitch, care ne-a retrogradat practic la un pas de "junk'', adică de economie nerecomandată investiţiilor, a declarat consultantul economic, Adrian Negrescu.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că partidul nu va participa la guvernare. Foto Inquam

Decizia PSD vine să pună gaz pe focul instabilităţii politice şi mai ales bugetare, reclamată zilele trecute de Agenţia Fitch, care ne-a retrogradat practic la un pas de "junk'', adică de economie nerecomandată investiţiilor. Anunţul principalului partid din România de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele FMI, pentru că va fi greu de crezut că noul guvern va mai reuşi să se împrumute la dobânzi sustenabile, în condiţiile în care investitorii privesc cu tot mai mare îngrijorare ce se întâmplă pe scena politică de la Bucureşti", a afirmat joi Adrian Negrescu pentru Agerpres.

În opinia sa, soluţia unui guvern minoritar, fără susţinere reală în Parlament, este de natură să ridice semne serioase de întrebare legate de implementarea reformelor dure, dar necesare, de care România are nevoie.

Să nu uităm moştenirea domnului Ciolacu - cea mai mare inflaţie din UE pentru a noua lună la rând, cel mai mare deficit bugetar din istorie (30 miliarde euro), cel mai mare împrumut public făcut vreodată de România într-un singur an (50 miliarde euro) şi cea mai mare datorie publică din istorie (930 miliarde lei), ce s-a dublat, practic, în ultimii ani. E o situaţie bugetară catastrofală, care tinde să se adâncească în 2025. Vom avea nevoie de încă 7 miliarde euro în plus la pensii, bani care nu există, de încă 3 miliarde euro pentru salariile bugetarilor şi de alte 13 miliarde de euro pentru investiţiile asumate prin PNRR şi înzestrarea Armatei. Aceşti bani nu există şi, probabil, vor trebui împrumutaţi", a adăugat consultantul economic.

El a subliniat că declinul de joi al Bursei de Valori Bucureşti reprezintă „un nou semnal după celelalte pe care le ştim deja".

Investitorii cunosc aceste cifre, dovadă îngrijorarea lor tot mai evidentă - declinul de astăzi al Bursei de Valori Bucureşti reprezintă doar un nou semnal după celelalte pe care le ştim deja - o scădere semnificativă a investiţiilor străine, o accentuare a fenomenului de dezintermediere financiară şi o creştere a blocajului financiar în economie - sunt doar câteva dintre elementele care definesc, în acest moment, situaţia economiei, una aflată în pragul recesiunii pe fondul scăderii accentuate a puterii de cumpărare, a vânzărilor din economie. Ştiţi scena din Titanic, când vaporul se scufundă şi fiecare scapă cum poate. România are soarta Titanicului: se scufundă în apele recesiunii, după ce s-a lovit puternic de gheţarul preţurilor, iar pe puntea superioară, politicienii ne cântă de zor, în continuare, arii electorale", a precizat Adrian Negrescu.

Potrivit acestuia, colacul de salvare al României pare să devină un acord cu FMI.

Colacul de salvare al României pare să devină un acord cu FMI care să ne pună la dispoziţie 40 - 50 de miliarde de euro, oricum la o dobândă mai bună decât la care ne împrumutăm în prezent. Să nu uităm că Fitch a anunţat că în februarie va mai face o evaluare a situaţiei din România, iar riscul de a fi retrogradaţi la categoria economiilor nerecomandate investiţiilor este unul foarte mare. Dacă vom intra în "Junk", asta va duce la un exod major al capitalului, la închideri de firme, la pierderi de locuri de muncă şi la creşteri de dobândă la credite", a mai spus consultantul economic.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, pe pagina sa de Facebook, că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota în Parlament un guvern de dreapta.

Nu poţi să stabileşti ceva concret cu oameni care una vorbesc în interior şi alta vorbesc în faţa presei. Nu poţi face nimic cu aşa-zişi parteneri cărora le e 'silă' să stea la masă cu tine şi care au impresia că aşa se 'murdăresc'. PSD a suportat destul astfel de atitudini, fără să comenteze şi fără să îşi pună poalele în cap, aşa cum au făcut ceilalţi. Acest mod de lucru este total contraproductiv în faţa oamenilor. De aceea, PSD se retrage cu demnitate de la masa discuţiilor, dar nu fugim de responsabilitate. Vom vota în Parlament un guvern de dreapta. O facem pentru că această ţară are nevoie urgent de un guvern care să gestioneze problemele curente până la alegerile prezidenţiale care vor urma. România nu trebuie să fie aruncată în aer de atitudini puerile şi orgolii prosteşti", a scris premierul pe Facebook. 

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere