Administratorul Oltchim va prezenta la jumătatea lunii aprilie un raport privind situaţia companiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avocatul Gheorghe Piperea, propus administrator judiciar la Oltchim, va prezenta în aprilie un raport privind situaţia companiei de stat FOTO Adevărul

Administratorul judiciar al Oltchim (OLT) va prezenta la jumătatea lunii aprilie un raport privind situaţia companiei, când vor fi stabilite măsurile ce pot fi adoptate în acest caz, se arată în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI.

"Insolvenţa va avea ca rezultat o reducere semnificativă a activităţii companiei", se arată în document, potrivit Mediafax.

Guvernul a decis să ceară intrarea în insolvenţă a Oltchim după ce anul trecut a eşuat în încercarea de a privatiza compania.

Consiliul de Administraţie al Oltchim a aprobat, joi, depunerea la Tribunalul Vâlcea a cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă. Consiliul de Administraţie al Oltchim va propune judecătorului sindic ca administrator judiciar al companiei să fie consorţiul format dintr-o firmă a avocatului Gheorghe Piperea şi BDO Business Restructuring. 

Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Dicoanecu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă