Adevărul Live: Argumente pro şi contra privind noul Cod Fiscal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnaliştii Dan Marinescu şi Adina Vlad dezbat la Adevărul Live, începând cu ora 13.00, argumentele pro şi contra privind promulgarea Codului Fiscal, aşa cum au fost ele prezentate de reprezentanţii Guvernului, pe de-o parte, şi de cei ai Preşedinţiei, pe de altă parte.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului spre reexaminare proiectul legii Codului Fiscal, invocând faptul că actul normativ poate fi pus în aplicare numai după o "riguroasă analiză" a implicaţiilor asupra bugetului consolidat.

La scurt timp după anunţarea deciziei preşedintelui klaus Iohannis, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că nu a găsit niciun argument logic şi economic, ci doar politic, pentru care preşedintele a trimis înapoi în Parlament Codul Fiscal şi a apreciat că nu a fost profesional să nu existe o discuţie înainte de luarea deciziei.

"Nu e niciun argument logic şi economic de a returna Codul Fiscal, decât politic. Am tot analizat şi nu există. Am trimis preşedintelui toate datele de care avea nevoie pentru a avea o imagine clară", a afirmat Teodorovici într-o declaraţie susţinută la Guvern.

El precizat că l-a întrebat şi vineri dimineaţă, la Cotroceni, pe Iohannis dacă se doreşte o discuţie pe Codul Fiscal, însă nu a primit un răspuns pozitiv.

"Am rugat şi astăzi, când am fost la ceremonia de învestire a ministrului Transporturilor, dacă se doreşte o discuţie pe Codul Fiscal, nu s-a întâmplat. Mi se pare şi neprofesional să nu existe o discuţie înainte de această decizie cu reprezentanţii Guvernului şi ai Parlamentului", a mai spus Teodorovici.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui