Adevărata dimensiune a poverii fiscale: românii muncesc şase ani din viaţă numai pentru a-şi plăti taxele pe salarii

Pentru a-şi plăti impozitele pe venit şi contribuţiile sociale, salariaţii trebuie să lucreze şase zile pe lună. Asta înseamnă 2.448 de zile, adică şase ani şi jumătate, în cei 34 de ani ai unui stagiu complet de muncă necesar pensionării.

În România, plăţile aferente taxelor şi contribuţiilor salariale reprezintă aproximativ 28% din câştigul brut lunar, ceea ce, ca timp de muncă, înseamnă şase zile lucrătoare pe lună, respectiv peste şase ani din viaţă.

Numărul de zile muncite de români pentru plata taxelor salariale este similar cu cel înregistrat de cehi şi mai mic cu o zi decât la unguri, dar aproape dublu comparativ cu al ucrainenilor, potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă Accace.

Pe baza acestor constatări, „Adevărul“ continuă calculele: având în vedere că un român trebuie să muncească cel puţin 34 de ani din viaţă pentru a avea dreptul la pensie în stagiu complet, rezultă că 2.448 de zile, adică şase ani şi câteva luni bune din totalul timpului lucrat, se dedică taxelor şi contribuţiilor salariale.

Mai mult de şase ani dintr-o viaţă de muncă, doar pentru plata impozitului pe venitul salarial şi a contribuţiilor la sănătate, pensii şi şomaj.

Statul ne ia tot mai mult din venituri

Diferenţa dintre câştigul brut şi cel net – partea pe care o ia statul, prin taxe şi contribuţii – a crescut de aproape trei ori din 2005 până în prezent, dările ajungând acum la aproape 28% din veniturile salariaţilor.

Statisticile oficiale arată că ponderea contribuţiilor şi taxelor în salariul brut a crescut de la 23,6% în 2005 la 26,8% în 2008, pentru ca acum, în 2013, să ajungă la 27,7%. În termeni nominali, statul ne lua din salariu 222 de lei în 2005, apoi 465 de lei în 2008, pentru ca acum să ne ia, în medie, 617 lei.

Un alt fenomen observabil în statisticile oficiale: decalajul este mai mic şi creşte mai lent în grupele cu salarii maxime (bănci, aviaţie, industria tutunului, producţia de energie etc.). În acelaşi timp, în grupele cu salarii minime (turism, prelucrarea lemnului, industria sticlei etc.) decalajul este maxim şi creşte accelerat.

Angajatorul suportă presiunea birocratică

Revenind la studiul companiei Accace, cele mai ridicate taxe plătite de angajat, respectiv contribuţiile sociale şi impozitul pe venitul din salarii, le regăsim în Ungaria, urmată de Cehia şi de România.

Polonia şi Slovacia au aproximativ acelaşi nivel al taxelor totale plătite de angajat, iar angajaţii ucraineni plătesc cel mai puţin.

„Deoarece majoritatea angajaţilor îşi negociază salariul net, foarte mulţi dintre aceştia nu sunt cu adevărat conştienţi că diferenţa dintre salariul brut şi cel net reprezintă timpul de lucru efectiv pe care aceştia îl prestează într-o lună doar pentru a-şi plăti toate aceste taxe către stat“, a declarat, în comunicat, Maria Cojocariu, payroll manager Accace în România.