Acuzaţii: PSD se grăbeşte să îşi pună un alt om la ANCOM în locul lui Sorin Grindeanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD se grăbeşte să îşi pună încă un om la conducerea Autorităţii pentru Comunicaţii, după vacantarea locului de către Sorin Grindeanu, astfel că a stabilit un calendar imposibil pentru selecţia preşedintelui, acuză deputatul USR Cătălin Drulă.

„Grabă mare la PSD să pună înlocuitor pentru Grindeanu la şefia ANCOM, încălcând legea. Sorin Grindeanu şi-a dat în sfârşit demisia de la ANCOM începând cu data de 16 octombrie, fiind incompatibil ca membru şi prim-vicepreşedinte PSD. Deşi legea spune că procesul de selecţie la nivelul parlamentului se face după data vacantării (deci după 16 octombrie), PSD a propus un calendar imposibil”, afirmă Drulă.

Potrivit lui, până vineri, 7 octombrie, la ora 12 se depun candidaturile la secretariatele comisilor de IT&C din Cameră sau Senat, luni, 12 octombrie se face selecţia candidaţilor care merg la plen şi probabil marţi sau miercuri se votează noul preşedinte.

„E o bătaie de joc evidentă şi parte din jocul de politizare a instituţiei. PSD se luptă cu disperare pe final de mandat să-şi pună încă un om. Sper ca toate forţele politice din parlament să se opună acestei încercări disperate de control pe o instituţie care gestionează o piaţă de miliarde şi licitaţia pentru licenţele 5G pe care au pus ochii chinezii. ANCOM poate merge foarte bine înainte condusă de unul din cei doi vicepreşedinţi (oameni tehnici, solizi profesional, cu vechime în ANCOM) şi noul parlament să numească un preşedinte tot un profesionist, apolitic”, mai arată Drulă.

Pe 22 august, la Congresul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al ANCOM, a fost ales prim-vicepreşedinte al partidului în echipa preşedintelui Marcel Ciolacu. În mod normal, Grindeanu ar fi trebuit să demisioneze înainte de Congres, pentru că legea interzice preşedintelui ANCOM să fie membru de partid.

Grindeanu a renunţat în cele din urmă la şefia ANCOM, însă demisia va intra în vigoare abia pe data de 16 octombrie, potrivit unor surse politice. Sorin Grindeanu a rămas în fruntea instituţiei încă două luni după ce a fost ale prim-vicepreşedinte PSD, miza fiind leafa de peste 9.000 de euro lunar.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online