Acţiunile europene au înregistrat cel mai mare declin săptămânal după criza din 2008

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bursele europene au avut o săptămână pe roşu FOTO 123 RF

Acţiunile europene au încheiat tranzacţiile de vineri în creştere uşoară, după un avans puternic pe parcursul şedinţei, dar la nivelul săptămânii au consemnat cel mai mare declin după criza financiară din 2008, din cauza problemelor economice provocate de epidemia de coronavirus, transmite Reuters.

Bursele au pierdut din creşterile iniţiale după ce Spania a declarat stare de urgenţă din cauza epidemiei, apărând informaţii că şi Statele Unite vor proceda la fel.

Indicele STOXX 600 a închis în urcare cu 1%, după scăderea record de 11,5% consemnată joi. Pe ansamblul săptămânii, indicele a coborât cu 18%, înregistrând cea mai slabă evoluţie săptămânală după criza financiară din 2008.

“Aceste măsuri adoptate de guverne sunt doar restricţii de mişcare – acestea sunt măsuri necesare, dar fără îndoială vor avea un impact economic semnificativ, cu care piaţa încă se obişnuieşte”, a declarat Andrea Cicione, director pentru strategie la firma TS Lombard din Londra.

STOXX 600, care a intrat în această săptămână în teritoriu bear, caracterizat printr-un nivel al unui indice aflat cu cel puţin 20% sub cel mai recent maxim, a pierdut aproape o treime din valoarea sa, comparativ cu un vârf de la jumătatea lunii februarie.

Indicele FTSE 100 al bursei londoneze a avansat cu 2,46%.

Indicele IBEX 35 al bursei din Madrid a urcat vineri cu 3,73%, susţinut de randamentele mai mari ale obligaţiunilor din zona euro.

La Milano, indicele FTSE MIB a închis în urcare cu 7%, revenindu-şi de la cel mai redus nivel din ultimii şapte ani.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a avansat cu 0,77%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 1,83%.

Acţiunile din sectorul resurselor au înregistrat cele mai bune performanţe, revenindu-şi de la minimul ultimilor patru ani. Acţiunile grupurilor Evraz şi BHP Group au crescut cu peste 12% fiecare.

Grupul farmaceutic şi de diagnoză Roche a consermnat o creştere de 3,2% a acţiunilor, în urma obţinerii unei autorizaţii de urgenţă din partea Administraţiei pentru Medicante şi Alimente din SUA pentru un test mai rapid pentru coronavirus produs de companie.

Cea mai slabă performanţă săptămânală a fost consemnată de subindicele pentru petrol şi gaze, care a coborât cu aproape 30%, în cea mai slabă săptămână din istoria sa, ca urmare a prăbuşirii preţurilor petrolului.

Acţiunile din turism şi petrecerea timpului liber au scăzut cu 25,1% pe ansamblul săptămânii. Indicele acestor acţiuni a avut şi vineri o evoluţie negativă. Acţiunile companiilor aeriene sunt afectate în mod special de măsurile de restricţionare a călătoriilor din cauza virusului. Unele companii aeriene solicită sprijin financiar guvernamrntal pentru a-şi continua activitatea.

Pe Wall Street, indicele Dow Jones este în creştere cu 2,8%, S&P 500 cu 2,5%, iar Nasdaq Composite cu 2,26%.

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește