Acordarea de catre UE a statutului de economie de piata functionala nu va influenta pe termen scurt mediul de afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acordarea de catre UE a statutului de economie functionala de piata, privita ori ca o recunoastere a reformelor din ultima perioada, ori ca un "cadou diplomatic" nu va determina investitorii straini

Acordarea de catre UE a statutului de economie functionala de piata, privita ori ca o recunoastere a reformelor din ultima perioada, ori ca un "cadou diplomatic" nu va determina investitorii straini sa dea navala in Romania, sustin analistii economici si oamenii de afaceri. Totusi, pe termen mediu si lung, investitiile straine in Romania vor creste. "Nu cred ca vom vedea efecte imediate in ce priveste mediul de afaceri. Investitiile straine vor creste, una din explicatii fiind acordarea statutului de economie functionala de piata. Efectele se vor manifesta pe termen mediu", ne-a declarat Dan Pascariu, presedintele HVB Bank Romania. Explicatia pentru aceasta tendinta este, in viziunea analistilor, faptul ca investitorii au luat deja in calcul faptul ca Romania va obtine statutul de economie de piata functionala in 2004. "Toata lumea se astepta sa primim statutul. Nu e o surpriza majora care sa determine investitorii straini sa se inghesuie in Romania. In cazul in care Comisia Europeana nu ar fi acordat Romaniei statutul de economie functionala de piata, efectele ar fi fost mult mai vizibile", este de parere Radu Craciun, analist la ABN AMRO. El a adaugat ca desi exista o tendinta de crestere a investitiilor straine directe, efectele pe termen scurt ar putea fi chiar la polul opus: o stagnare sau o diminuare a fondurilor din strainatate. "Anul acesta si in 2003, o parte semnificativa din investitiile straine directe a fost reprezentata de marile privatizari, care nu se pot face decat o singura data. In viitor, cresterea investitiilor se va baza pe proiecte greenfield sau pe influxuri mai mari din partea investitorilor deja prezenti in Romania", adauga Radu Craciun. El a punctat faptul ca trebuie luat in considerare si nivelul absolut al investitiilor straine directe. Cu previziuni privind investitiile straine directe de aproape 2 miliarde de euro in 2004, Romania se situeaza cu mult in urma tarilor vecine, care atrag 7-8 miliarde de euro anual. "Cred ca trebuie sa ne propunem tinte mai ambitioase daca vrem sa recuperam decalajul", crede Radu Craciun. Pe termen mediu insa, efectele se vor simti pe mai multe planuri. Odata cu o participare mai activa a investitorilor straini, si sistemul bancar se va dezvolta. "Va fi nevoie de mai multe servicii bancare atat pentru investitorii straini, cat si pentru cei romani", sustine Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor. Bodgan Baltazar, presedintele CA al BRD SocGen, este ceva mai retinut, punctand faptul ca majorarea investitiilor straine in Romania va fi benefica doar daca va fi vorba de investitori de calitate. "Sper ca acest semn din partea Comisiei Europene sa dea un impuls investitorilor straini de calitate, care sa vina in proportie mai mare. Daca nu vor veni, Romania va continua sa "balteasca". Avem nevoie de "sange nou", adica de tehnologie noua, astfel incat sa nu mai asteptam bunavointa politica a organismelor internationale", a declarat Bogdan Baltazar. Reprezentantii investitorilor straini considera ca acordarea statutului de economie de piata functionala este un semn pozitiv, insa atrag atentia asupra problemelor care trebuie rezolvate, atat pentru atragerea de noi investitori, cat si pentru integrarea in UE in 2007. "Trebuie aduse imbunatatiri politicilor Consiliului Concurentei in domeniul ajutoarelor de stat", se arata intr-un comunicat AmCham - Camera de Comert Americana in Romania. De asemenea, investitorii americani se asteapta la o mai buna aplicare a legii in Romania si la dezvoltarea capacitatii administrative. Consiliul Investitorilor Straini (CIS) puncteaza faptul ca firmele romanesti trebuie sa faca eforturi in urmatorii doi ani pentru a face fata concurentei companiilor europene. "Companiile membre ale CIS sunt pregatite sa impartaseasca din experienta lor companiilor romanesti pentru a le sustine in efortul lor de reorganizare, de crestere a eficientei", sustine Ruxandra Stan, directorul executiv al CIS, intr-un comunicat remis presei.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul