ACAROM: Aproape toate mașinile fabricate în Europa au cel puțin o componentă fabricată în România

0
Publicat:

Aproape că nu există maşină fabricată în Europa care să nu aibă cel puţin o componentă fabricată în România, declară Adrian Sandu, secretarul general al Asociației Constructorilor de Automobile din România.

Aproape toate mașinile fabricate în Europa au cel puțin o componentă fabricată în România

„Dacă industria auto generează în România 31 de miliarde de euro anual şi avem toate activităţile, de la design, la testare, la fabricaţie, la logistică, vedem acum că în această transformare se merge din ce în ce mai mult către electrificare, iar în Franţa deja ştim că în polul principal va fi acolo. Astfel, companiile româneşti care vor să meargă pe această direcţie vor avea cu siguranţă oportunităţi prezente în Franţa legate de industria auto, care vor fi extrem de atractive pentru sectorul auto românesc şi pentru companiile din România. Este o dezvoltare de înaltă tehnicitate, cu un know-how extrem de bine pus la punct şi valoros, dar nu putem rămâne la un nivel jos. Trebuie automat să ne gândim din ce în ce mai sus. IT-ul este în domeniu, evident, unde România are evoluţii extraordinare, dar nu uitaţi aproape că nu există maşină fabricată în Europa să nu aibă cel puţin o componentă fabricată în România”, a susţinut Sandu.

Conform reprezentantul ACAROM, sprijinul primit de România din partea Franţei pentru dezvoltarea industriei auto începe să se întoarcă şi în Hexagon.

„Industria auto trece, după cum bine ştiţi, în această perioadă printr-o uriaşă transformare cum nu s-a mai văzut niciodată în istoria sectorului din care eu fac parte. Trebuie să reamintesc că istoria mare a industriei auto a început în România cu Renault, în 1968. După revenirea Renault în România, în anii 2000, plaja furnizorilor a crescut, au venit din ce în ce mai multe companii, iar majoritatea celor care au venit în primă fază au fost francezii. Au venit mulţi alţii care au adus în România un know-how pe care nu-l pierdusem, dar nici nu-l aveam, doar l-am reactualizat şi am făcut în aşa fel încât să fim mai buni. Cu siguranţă, firmele care au venit în România au adus oamenii bine pregătiţi, dar au învăţat români care să lucreze şi în Franţa. Au adus investiţii financiare, iar în acest moment sunt companii româneşti 100% care au început să meargă în Franţa, să dezvolte business-uri. Sprijinul primit de România din partea Franţei pentru dezvoltarea industriei auto începe pas cu pas să se întoarcă şi în Franţa”, a spus Adrian Sandu.

Ambasada Franţei în România a organizat, miercuri, o conferinţă de presă cu ocazia lansării campaniei internaţionale „Marque France/Marca Franţa”.

Această iniţiativă, care mobilizează întreaga reţea diplomatică franceză, pune în evidenţă atuurile ţării în materie de dinamism industrial şi economic, de potenţial de inovare şi de vitalitate culturală şi artistică, astfel încât investitorii şi talentele din întreaga lume să îşi împlinească visele în Franţa şi cu ajutorul Franţei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort