Abia ieşită din insolvenţă, Astra Bus pregăteşte lansarea unui nou model de troleibuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Singurul producător român de troleibuze, Astra Bus din Arad, a scăpat de insolvenţă după ce a vândut terenuri şi imobile pentru a-şi achita datoriile

Acum, compania pregăteşte un prototip de troleibuz ce urmează să fie testat în Ungaria, scrie economica.net.

Noul troleibuz românesc va avea 12 metri lungime şi podea coborâtă. În plus faţă de modelele anterioare, acesta va avea autonomie pe baterie, astfel încât să se poată deplasa până la 10 kilometri fără să fie conectat la reţeaua electrică.

Caroseria noului vehicul ar putea fi realizată tot în colaborare cu IVECO, dar producătorul de la Arad se află în discuţii şi cu alte companii europene.

Potrivit administratorului Astra Bus, în fabrica de la Arad pot fi produse şi autobuze electrice, dar încă nu a fost identificată o cale pentru a putea demara şi această activitate.

Astra Bus a fost desprinsă din Astra Vagoane Arad, din 2014, compania este privatizată şi condusă de Iulian Popa. Compania este singurul producător de troleibuze din România şi unul dintre cei doi producători de autobuze, alături de Roman Braşov.

Portofoliul de produse mai cuprinde producţia de microbuze, modernizări de tramvaie şi conversii dedicate pentru vehicule comerciale.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos