A treia oară-i cu noroc. Hidroelectrica a primit cinci oferte pentru retehnologizarea Vidraru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci ofertanţi au intrat în cursa pentru retehnologizarea Amenajării Hidroelectrice Vidraru, a anunţat marţi producătorul de energie Hidroelectrica, care scoate la licitaţie a treia oară contractul de 82,15 milioane euro, la care se adaugă TVA.

„În data de 29 iulie 2019, la sediul Hidroelectrica, au fost deschise candidaturile depuse în cadrul procedurii de achiziţie sectorială prin negociere competitivă pentru retehnologizarea AHE Vidraru. Valoarea estimată a lucrărilor este de 82.151.039 euro, sumă la care se adaugă TVA, iar anunţul de participare a fost publicat în data de 9 mai a.c. pe platforma e-licitaţie.ro, precum şi pe http//ted.europa.eu”, anunţă Hidroelectrica, într-un comunicat.

Potrivit companiei, la procedură s-au înscris cinci ofertanţi: Voith Hydro Gmbh & Co KG Austria, Consorţiul Romelectro SA – Litostroj Engineering a.s., Asocierea GE Hydro France SAS – Elecnor SA – Grid Solutions România SRL, Asocierea Gulsan Insaat Sanayi Turizm Nakliyat Ve Ticaret a.s. – Zhefu Holding Group Co. LTD. Ulterior deschiderii documentelor de candidatură, comisia de evaluare va efectua analiza şi evaluarea acestora, urmând să se pronunţe cu privire la ofertanţii admişi pentru etapele următoare.

Este vorba de o retehnologizare cu o complexitate tehnică deosebită a unui obiectiv strategic din portofoliul Hidroelectrica. Ne dorim selectarea celor mai bune soluţii şi implementarea celor mai moderne tehnologii pentru AHE Vidraru. Nu vom face rabat de la nici una dintre cerinţele de calitate a lucrărilor. Motivul pentru care am optat pentru achiziţia prin negocierea competitivă este acela că procedura este una flexibilă şi care permite societăţii noastre obţinerea celor mai avantajoase soluţii tehnice. Finanţarea lucrărilor se va face din surse proprii ale societăţii şi dorim ca, în schimbul sumelor pe care suntem dispuşi să le cheltuim, să obţinem un nou ciclu de viaţă - de cel puţin 30 de ani, pentru Vidraru”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

Procedura de selectare a prestatorului lucrărilor de retehnologizarea AHE Vidraru este reluată pentru a treia oară, achiziţiile anterioare fiind anulate ca urmare a prezentării unor oferte neconforme tehnic.

Centrala Vidraru, este amplasată pe malul drept al râului Argeş, la nord de satul Căpăţâneni, într-o cavernă situată la 104 m sub nivelul râului. Prin puterea instalată de 220 MW (4 turbine Francis de 55 MW), centrala este deosebit de importantă pentru S.E.N. deoarece participă şi la reglajul frecvenţă-putere asigurând totodată servicii de sistem.

Principalele componente ale amenajării sunt: barajul Vidraru, priza, derivaţia şi centrala. Derivaţia cuprinde aducţiunea sub presiune, castelul de echilibru, casa vanelor de la puţul forţat, puţul forţat, distribuitorul şi galeria de fugă. Barajul din beton, în arc, cu înălţimea 166 m, realizează o acumulare multianuală cu volumul util de 320 milioane m3.

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți