A fost inaugurată forma extinsă a Canalului Panama

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică a fost inaugurată forma extinsă a Canalului Panama, care include, în prezent, un al treilea set de ecluze. Costul global al extinderii se ridică la 5,45 miliarde de dolari.

Vasul chinez Cosco Shipping Panama a traversat primul noile ecluze, anunţă Agerpres. Este prima extindere a Canalului Panama, una dintre cele mai importante dovezi ale succesului ingineriei moderne. Noile ecluze, lungi de 427 de metri şi late de 55 de metri, au o adâncime de 18,3 metri şi au necesitat munca a 30.000 de muncitori, pe parcursul a nouă ani. Au fost construite de Grupul Unit pentru Canal, condus de compania spaniolă Sacyr, care a semnat în 2009 un contract de peste trei miliarde de dolari, dar a prezentat creanţe economice de circa 3,4 miliarde de dolari.

Extinderea Canalului Panama reprezintă o oportunitate pentru ca ţările din America să-şi dezvolte infrastructura şi exporturile, a afirmat administratorul Canalului, Jorge Quijano.

„Această rută de tranzit este vârful icebergului unui plan ambiţios destinat transformării Panama într-un centru logistic al Americilor şi reprezintă o oportunitate semnificativă pentru ţările din regiune să-şi îmbunătăţească infrastructura, să majoreze exporturile şi să înceapă o creştere economică la fel ca a ţării noastre”, a spus Quijano.

Canalul a fost construit de Statele Unite, între anii 1904 şi 1914, şi l-a administrat până în momentul în care Panama l-a retrocedat, în 31 decembrie 1999, conform Tratatelor Torrijos-Carter, semnate în 1977, informează Agerpres. Între 1996 şi 2004, a fost derulat un program de investiţii care priveau modernizări şi îmbunătăţiri în valoare de un miliard de dolari, pentru a creşte tranzitul pe această rută.

Canalul Panama reprezintă un punct esenţial pentru comerţul naval. 5% din comerţul internaţional anual se realizează prin canalul care leagă Oceanul Atlantic de Oceanul Pacific. În fiecare an prin canal trec peste 14.000 de nave, care transportă aproximativ 20.400 milioane de tone de marfă.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie