80% din americanii majori trăiesc din ajutoarele sociale, sunt şomeri sau aproape de limita sărăciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un american fără adăpost cerşeşte în districtul financiar din San Francisco. FOTO: Reuters

Toate datele arată că economia Statelor Unite ale Americii îşi revine încet, dar sigur din recesiune, însă populaţia pare a se adânci în criză. Patru din cinci americani depind de ajutoarele sociale, trăiect aproape de limita sărăciei sau nu au locuri de muncă, potrivit unui sondaj realizat de GfK la comanda agenţiei de presă Associated Press.

Sondajul „America Reală” realizat de compania de cercetări GfK la comanda uneia dintre cele mai prestigioase instituţii de presă din lume arată că datele din bilanţuri şi statistica oficială sunt cum nu se poate mai îndepărtate de realitatea americanilor de rând. 

80% din americanii adulţi se confruntă cu probleme financiare grave şi bifează măcar unul dintre câmpurile „şomer”, „dependent de ajutoare sociale” şi „aproape de limita sărăciei”. 

Prăpastia dintre clasa de sus şi cea inferioară a continuat să se adâncească, arată sondajul, iar unul dintre principalele motive este pierderea locurilor de muncă din sectorul manufacturier, în mod tradiţional bine-plătit. O cauză a acestui fenomen este globalizarea şi externalizarea unei bune părţi din activităţile de producţie din SUA în alte regiuni cu forţă de muncă mai ieftină, precum Asia şi Europa de Est. 

Albii o duc din ce în ce mai rău

Nivelul greutăţilor financiare a cunoscut o creştere deosebită în special în rândul populaţiei albe. În interiorul acestui grup etnic, pesimismul legat de viitorul economic a urcat la cel mai ridicat nivel din 1987 încoace. 

Minorităţile rasiale şi etnice sunt predispuse să trăiască în sărăcie, însă diferenţele bazate pe astfel de considerente au devinit tot mai puţine atunci când ne raportăm la limita sărăciei. 

Insecuritatea economică în rândul albilor este la un grad mult mai ridicat decât arată datele guvernamentale, relevă sondajul GfK-AP. Astfel, 76% din americanii adulţi cu vârste sub 60 de ani se află într-o situaţie economică precară. 

Totodată, sondajul arată că, pentru prima dată din 1975, numărul gospodăriilor din populaţia albă cu un singur părinte care trăiesc sub limita sărăciei îl egalează sau îl depăşeşete pe cel al gospodăriilor similare din populaţia afroamericană. Tendinţa a fost accentuată de pierderea locurilor de muncă, precum şi creşterea spectaculoasă a ratei de naşteri în afara căsătoriei în rândul populaţiei albe. 

Un din zece copii americani trăieşte în cartiere unde rata populaţiei care trăieşte sub limita sărăciei depăşeste 30%, ceea ce-l predispune la abandonarea studiilor şi sarcini nedorite. 

CITEŞTE MAI MULT


INFOGRAFII America, tărâmul tuturor imposibilităţilor. De ce mediul din SUA devine tot mai ostil antreprenorilor

A-ţi deschide o afacere în Statele Unite ale Americii este tot mai greu, iar succesul nu mai are nimic de-a face cu munca şi cu perseverenţa. Acum, problemele sistemice aruncă orice antreprenor undeva între mila băncilor, lăcomia statului şi noroc chior. Dacă statele sărace îşi impulsionează economiile prin consolidarea instituţiilor publice, ce se întâmplă cu o economie dezvoltată atunci când instituţiile sale degenerează?


INFOGRAFII Patru ani de la colapsul care a îngenuncheat economia mondială

Astăzi, cum cobori din lift la etajul 40 al clădirii Time-Life din Centrul Rockefeller, logoul Lehman Brothers străluceşte în continuare la fel, de parcă nu ar fi distrus cândva lumea.


S&P revizuieşte în creştere ratingul SUA

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor`s a revizuit în creştere perspectiva ratingului Statelor Unite ale Americii de la „negativă” la „stabilă”, motivând calificativul mai bun prin faptul că Congresul american a reuşit să scape de amplu anticipata „prăpastie fiscală” din 2012.


Austeritate pe pilot automat. Americanii mai au două zile pentru a-şi tăia cheltuielile

Guvernanţii americani mai au două zile pentru a evita intrarea în vigoare a unor tăieri bugetare automate, despre care economiştii spun că au potenţialul de a declanşa o nouă etapă de criză.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie