1.100 de zboruri și sute de mii de pasageri, afectați de greva personalului de pe aeroporturile germane

0
Publicat:

Peste 1.100 de zboruri de pe 11 aeroporturi din Germania sunt anulate sau întârziate, joi, din cauza grevei personalului de securitate, a avertizat Asociaţia aeroporturilor comerciale germane (ADV).

Peste 1.100 de zboruri sunt anulate joi din cauza grevei personalului de pe aeroporturile din German

De asemenea, aproximativ 200.000 de pasageri vor fi afectaţi de întârzieri sau anularea curselor pe perioada celor 24 de ore de grevă, a precizat ADV.

Angajaţii de la firmele private de securitate care lucrează pe 11 mari aeroporturi din Germania au fost chemaţi să intre în grevă de către sindicatul Verdi, în încercarea de a creşte presiunile la adresa Guvernului în cursul negocierilor salariale.

Aeroporturile afectate sunt cele de la Frankfurt, Hamburg, Bremen, Berlin, Leipzig, Düsseldorf, Koln, Hanover, Stuttgart, Erfurt şi Dresda.

Compania aeriană germană Lufthansa a precizat că intenţionează să opereze cea mai mare parte a zborurilor sale pe distanţe lungi programate pentru ziua de joi, chiar şi la hub-ul său important de la Frankfurt. Aeroportul de la Munchen, unde este al doilea mare hub al Lufthansa, nu ar urma să fie afectat de grevă iar compania se aşteaptă ca operaţiunile să se deruleze fără probleme.

Lufthansa a precizat că pasagerii pentru zborurile în interiorul Germaniei pot să îşi schimbe biletul de avion pentru o călătorie cu trenul, indiferent dacă zborul lor va fi anulat sau nu. 

Tarom și-a anunțat pasagerii că pot reprograma zborurile

Asemenea altor companii aeriene și a pasagerilor acestora și TAROM, alături de călătorii săi de pe zborurile mai sus menționate, îți va recalibra cursele pe fundalul grevelor declanșate în Germania. Deși situația generată este independentă de activitatea sau voința operatorul aerian național, TAROM cere scuze tuturor pasagerilor potențial afectați și ia deja măsuri care să îi protejeze.

Compania a demarat acțiunile pentru a micșora pe cât posibil impactul pe care această situație l-ar putea avea în planul de călătorie al pasagerilor respectivelor zboruri. Aceștia vor putea alege reprogramarea pe cursele TAROM RO301 / RO 302 din 02 februarie 2024 (a doua zi după grevă) sau vor putea alege să primească rambursarea valorii biletelor de zbor.

Pasagerii aflați în această circumstanță sunt rugați, astfel, să se adreseze Call centerului TAROM și să apeleze oricare din numerele de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800 500 131 (TelVerde) sau (004) 0371 529 000 pentru a alege dintre variantele identificate, același tip de informație îl pot comunica inclusiv prin email la adresa contact@tarom.ro, respectiv rezervari@tarom.ro sau agenției emitente.

Mai multe pentru tine:
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă