1 din 3 firme face angajări ca înainte de pandemie. Care sunt cele mai căutate meserii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhiva Adevărul

30% dintre companiile din România nu şi-au schimbat planurile de recrutare stabilite la începutul anului nici după izbucnirea epidemiei de Covid-19, păstrând acelaşi număr de poziţii noi pentru care vor face angajări în a doua parte a anului.

Potrivit unui sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs, cele mai multe oferte de joburi planificate pentru următoarele două luni vor fi în vânzări şi promovare online (47%), precum şi în producţie (33%), segmente care au o contribuţie importantă la revenirea business-ului. 

Impactul crizei Covid-19 s-a tradus, în perioada stării de urgenţă, în afaceri mai mici cu până la 25% pentru 27% dintre companiile participante la sondajul BestJobs, în timp ce 20% şi-au înjumătăţit practic veniturile. Totuşi 23,3% dintre firmele chestionate au declarat că activitatea lor s-a desfăşurat în mod normal în perioada stării de urgenţă, fără a fi redusă. Peste 40% dintre angajatori spun, însă, că şi-au păstrat intactă echipa - nu au făcut concedieri (46,7%) şi nici nu şi-au trimis salariaţii în şomaj tehnic în această perioadă (40%), iar 23,3% chiar au făcut noi angajări. 

După ce au trecut de faza de reacţie rapidă în gestionarea crizei sanitare, în care s-au concentrat prioritar asupra siguranţei angajaţilor şi a supravieţuirii afacerii, aproape jumătate (47%) dintre angajatori afirmă că şi-au pregătit un plan de continuitate a business-ului, în timp ce 30% dintre firme nu s-au gândit la o mai bună funcţionare a activităţilor în noul context.

Astfel, 40% dintre companii intenţionează să mute în mediul online o parte mai mare din activitate în următorul an, în timp ce alte firme iau în calcul extinderea şi în alte sectoare ale economiei (13,3%), reducerea semnificativă a spaţiilor de birouri (10%) sau chiar schimbarea obiectului de activitate (3,3%). În cazul a 33,4% dintre companii modelul de business nu va suferi schimbări majore.

După relaxarea măsurilor pentru prevenirea răspândirii coronavirusului şi ieşirea din starea de urgenţă, 36,7% dintre angajatori spun că şi-au chemat toţi angajaţii la birou încă din luna mai. Studiul BestJobs arată că în cazul a 23,3% dintre firme activitatea a fost reluată gradual, în primă fază cu mai puţin de un sfert dintre salariaţi înapoi în birouri, iar alte 20% dintre firme au continuat să lucreze în regim remote.  

Când vine vorba despre măsurile luate pentru protejarea angajaţilor împotriva infectării cu virusul COVID-19, 83,3% dintre participanţii la sondajul BestJobs oferă dezinfectanţi angajaţilor, dar şi măşti (70%) şi mănuşi (43,3%), dezinfectează cu regularitate spaţiile de lucru (76,7%), au achiziţionat şi  termometre pentru luarea temperaturii (26,7%) sau au rearanjat birourile pentru a mări distanţa dintre angajaţi (33,3%). Tot pentru a asigura angajaţilor distanţarea socială la birou, unii angajatori au schimbat orarul de lucru pentru a evita orele de vârf (16,7%) sau au rearanjat turele pentru a nu se suprapune (13,3%).

Sondajul a fost efectuat în perioada 1-15 iunie 2020, pe un eşantion de aproximativ 150 de companii mici şi medii din România.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a